Unul dintre cei mai vânaţi hoţi din lume, prins! A furat peste 60.000 de dolari, inclusiv români

 

Un bărbat din Nigeria a fost arestat pentru că a furat mii de persoane pe internet prin intermediul unor unor escrocherii online în valoare de peste 60 milioane de dolari.

Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, identificat de către Interpol ca fiind ''Mike'', se pare că este șeful unei escrocherii internaționale cu email-uri care vizează de la întreprinderi mici la cele medii din țări precum Australia, Canada, India, Malaezia, România, Africa de Sud, Thailanda și Statele Unite Ale Americii (SUA), scrie Agepres.

Potrivit Interpol și EFCC, într-unul din cazuri victima a fost păcălită să plătească suma de 15,4 milioane de dolari.


Suspectul a fost arestat în sudul Nigeriei. Se crede că este capul unei rețele de cel puțin 40 de escroci din Nigeria, Malaezia și Africa de Sud, care trimiteau mesaje de tip malware și comiteau fraude, au precizat sursele.

El este acuzat, de asemenea, de spălare de bani în China, Europa și SUA. În cazul lui au fost emise acuzații de piraterie informatică, conspirație și obținerea de bani sub pretexte false.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?