Unul dintre cei doi oameni ai străzii incendiați la Galați, transferat la București

 

Unul dintre cei doi bărbați incendiați în noaptea de vineri spre sâmbătă la Galați va fi transferat, marți, la Spitalul de Urgență Floreasca, din București, și va fi internat în unitatea de arși.

Potrivit unui comunicat al MS, în continuare starea pacientului se menține gravă, iar prognosticul este rezervat și de aceea medicii care îl îngrijesc au decis transportul medical terestru, în defavoarea transportului aerian, relatează agerpres.ro.

Pacientul are arsuri de gradul I, II și III pe 65% din suprafața corpului și este intubat încă de la internare, însă nu are arsuri de căi aeriene, precizează MS.


"Decizia de a realiza acum acest transfer a fost luată după ce medicii de la unitatea de arși de la Spitalul Floreasca au semnalat disponibilitatea preluării pacientului și au luat toate măsurile care să asigure izolarea pacientului. În tot acest timp, Centrul Operativ pentru Situații de Urgență al Ministerului Sănătății a fost în contact cu spitalele care l-ar fi putut prelua pe pacient. De asemenea, trebuie menționat că Spitalul Județean de Urgență din Galați are secție de chirurgie plastică, terapie intensivă de înalt nivel și posibilități de izolare a pacienților", menționează sursa citată.

MS precizează că, în perioada internării la secția de chirurgie plastică a Spitalului Județean de Urgență Galați, medicii au recoltat hemoculturi, precum și culturi din plagă și au inițiat tratamentul antibiotic, în conformitate cu rezultatele analizelor.

Doi bărbați din Galați, de 49 și 59 ani, au fost stropiți vineri dimineață, la adăpostul întunericului, cu benzină și incendiați de către o persoană necunoscută.

Potrivit martorilor, o persoană necunoscută i-a stropit cu benzină pe cei doi în timp ce dormeau și apoi le-a dat foc. Flăcările și strigătele de durere i-au trezit pe locatari care au sunat la 112.

"Una dintre victime, de 49 ani, avea arsuri profunde pe 75% din corp, în timp ce cealaltă victimă, un bărbat de 59 ani, avea arsuri pe picioare și mâna dreaptă", a declarat directorul Serviciului Județean de Ambulanță Galați, Mihai Polinschi.






Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?