Ungaria, "deranjată" de afirmațiile lui Junker privind Centenarul

 

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a criticat o afirmaţie a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit căreia Europa ar trebui să celebreze împreună Centenarul Marii Uniri al României.



Șeful diplomației ungare consideră că Juncker s-a dovedit a fi ''nepotrivit'' pentru a conduce executivul comunitar, relatează marţi MTI. 

''Europa va fi puternică şi unită dacă acceptăm că anumite informaţii ale istoriei aduc bucurie pentru unii, dar amintiri dureroase pentru alţii. Nu ar trebui să existe aşteptări ca aceia care regretă asemenea evoluţii să se bucure; astfel de aşteptări sunt imorale şi lipsite de onoare'', a declarat Szijjarto pentru MTI.

Potrivit acestuia, preşedintele CE ''ar fi trebuit să întruchipeze o Europă unită'', Peter Szijjarto subliniind că Juncker ''nu a făcut acest lucru niciodată, fie că a fost vorba despre Brexit, despre criza migraţiei sau despre sărbătoarea naţională a României''.

În intervenţia sa din cadrul dezbaterii din Parlamentul European privind statul de drept în România, organizată pe 23 octombrie la Strasbourg, Jean-Claude Juncker a spus: ''România va celebra la 1 decembrie al anului în curs centenarul său, Centenarul Marii Uniri cum spun prietenii noştri români. Aş dori să îi spun preşedintelui (Klaus Iohannis, n.red.) că da, aceasta este o sărbătoare română, dar şi o sărbătoare europeană, întrucât tot ceea ce priveşte România priveşte Europa, nimic din ceea ce este propriu României nu îi este străin Uniunii Europene. În acea zi, vom sărbători împreună un mare moment al istoriei române şi un mare moment al istoriei europene''. 

 


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?