Unde vor fi amplasate cele 36 de tabere de migranţi convenite de UE cu România

 
36 de tabere de migranţi
36 de tabere de migranţi

România va beneficia, printr-o finanţare europeană, de 36 de tabere de sinistraţi. Taberele vor fi distribuite pe întreg teritoriul țării, însă cele mai multe vor fi amplasate în zonele de frontieră cu aflux mare de migranţi.

Zonele principale care sunt luate în calcul pentru amplasarea taberelor sunt frontiera cu Serbia din vestul ţării şi estul teritoriului, care reprezintă porţi de acces pentru migranţi.

O parte importantă din aceste tabere vor fi distribuite în zona Banatului – Timiş şi Caraş-Severin, considerate zone de păstrundere de migranţi dinspre Serbia, respectiv zona Constanţa, Tulcea, care reprezintă o altă posibilă poartă de acces pentru aceşti migranţi.

Până în 2020, România trebuie să asigure capacitatea de a gestiona mişcări necontrolate ale populaţiei de ordinul miilor de persoane.

Taberele sunt destinate atât pentru acoperirea nevoilor pe plan naţional, în cazul producerii unor dezastre, cât şi pentru gestionarea unor mişcări masive de migranţi din afara graniţelor.

Taberele de sinistraţi asigură cazarea persoanelor sinistrate şi hrănirea lor pe o perioadă de ordinul săptămânilor, potrivit TVR, iar intr-o tabără vor fi minimum 200 de persoane.

Autoritățile spun că nu există, în prezent, informaţii privind iminenţa producerii unor astfel de evenimente, riscul fiind unul „moderat", dar că nu se poate neglija un eventual aflux masiv de migranți.

Ce face, în schimb, Ungaria în problema migraţiei

Ungaria va începe procedurile de retragere din discuţiile de la ONU pentru un Pact privind imigranţii, dacă nu are loc o "schimbare pozitivă în direcţia poziţiei Ungariei", a declarat miercuri ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, într-o conferinţă de presă la Budapesta, transmite MTI.

Şeful diplomaţiei ungare a precizat că guvernul i-a solicitat să examineze o primă variantă a documentului ce urmează să fie publicată la 5 februarie şi să înceapă procedurile de retragere din negocierile de la ONU, dacă textul este la fel de "favorabil migraţiei" ca declaraţia din 2016 a Naţiunilor Unite cu privire la refugiaţi şi imigranţi şi ca recentele remarci pe această temă ale secretarului general al ONU.

Se prevede ca Pactul privind imigranţii să fie adoptat către sfârşitul acestui an, iar negocierile interguvernamentale pe marginea sa nici nu au început încă, dar secretarul general al ONU "a anunţat deja rezultatul", a notat Szijjarto.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a atras atenţia într-un raport făcut public acum două săptămâni că statele membre trebuie să se pregătească pentru "gestionarea unor largi mişcări de imigranţi", adăugând că "Pactul mondial privind imigranţii este o oportunitate nu doar pentru statele membre, dar şi pentru sistemul ONU de a adopta o abordare mai ambiţioasă pentru gestionarea migraţiei". Negocieri formale pe acest subiect urmează să înceapă în februarie. Guterres a făcut de asemenea apel să se dezvolte în toate statele lumii o percepţie 'pozitivă' privind migraţia pentru a lupta, printre altele, împotriva xenofobiei şi discriminărilor.

Ministrul ungar de externe a insistat în schimb miercuri că există realmente un plan al finanţistului american George Soros cu privire la migraţie, ca un "concept clar", şi că "pare să existe o paralelă" cu recenta declaraţie a secretarului general al ONU. Potrivit lui Szijjarto, atât declaraţia ONU cât şi afirmaţiile lui Guterres sunt în conflict cu poziţia şi interesele Ungariei, deoarece sugerează că "migraţia este bună şi inevitabilă", or în opinia guvernului ungar migraţia nu reprezintă "o tendinţă pozitivă", ci "prezintă riscuri grave de securitate şi poate fi oprită", potrivit Agerpres.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?