Șeful Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, a declarat că o echipă de salvatori a intervenit pentru recuperarea unei turiste străine în vârstă de 27 de ani care a căzut în zona Babele și și-a fracturat piciorul.
Echipa care participa la intervenție s-a întâlnit la stația de telecabină de pe Platoul Bucegi cu președintele Klaus Iohannis, care se afla pe munte împreună cu un grup, șeful statului acceptând să facă poze, a precizat Haiduc.
Potrivit acestuia, turista a fost coborâtă în stațiunea Bușteni, de unde a fost preluată de o ambulanță, scrie Agerpres.
Ea se afla împreună cu un bărbat pe munte și era echipată necorespunzător, a mai precizat sursa citată.