Un ziarist ce investiga cazuri de corupție și logodnica sa au fost uciși în propria casă în Slovacia

Un jurnalist de 27 de ani și logodnica sa au fost împușcați mortal zilele trecute în casa lor de lângă Bratislava. Jan Kuciak primise în mai multe rânduri amenințări în urma anchetelor sale.



Ministerul de Interne din Slovacia a confirmat, luni, moartea jurnalistului de investigație Jan Kuciak, care publica anchete pe site-ul aktuality.sk.

Ziaristul și logodnica sa, Maritna Kušnírová, au fost împușcați cândva zilele trecute în casa lor situată într-un sat aflat la 50 de km de Bratislava. Corpurile au fost descoperite duminică, notează dennikn.sk.

Kuciak a publicat mai multe materiale care documentau un caz de fraudă, legat de un complex rezidențial și de omul de afaceri Ladislav Bašternák, conectat de partidul aflat la guvernare - Smer.

Anul trecut, Kuciak a făcut plângere împotriva unui alt om de afaceri, Marian Kočner, care l-ar fi amenințat. Kočner deținuse un apartament în complexul rezidențial amintit.

Jurnalistul a mai scris și despre afacerile unui alt personaj controversat, Miroslav Bödör, la rândul lui conectat cu partidul aflat la guvernare. 

 

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?