Un român bătut de polițiști, despăgubit de CEDO. Câți bani trebuie să-i dea statul

 

Un român care în anul 2007 a fost bătut de trei poliţişti de la Secţia 22 din Bucureşti, unde intenționa să facă o plângere împotriva taximetristului care îl dusese până acolo după ce refuzase să îi dea restul, a câștigat la CEDO și va fi despăgubit.

 


Conform deciziei CEDO, statul român trebuie să-i plătească bărbatului 7.500 de euro.

În 2007, bărbatul a avut o altercaţie cu un şofer de taxi care refuza să-i dea restul pentru o cursă, seara târziu, în faţa casei. Ca să-l intimideze, taximetristul a condus până la Secţia 22 de Poliţie din Bucureşti, fără a-i permite să coboare, conform Mediafax.

La secţie, unde bărbatul a vrut să facă plângere împotriva taximetristului, a fost insultat şi bătut de trei poliţişti, potrivit plângerii sale. 

Reprezentantul Guvernului României la CEDO a susţinuit că Marinescu era băut şi agresiv şi că avea deja o vânătaie sub ochi când a ajuns la Poliţie. Poliţiştii l-au încătuşat, însă nu l-au lovit, a mai spus acesta.

Certificatul medico-legal, emis în dimineaţa imediat următoare vizitei la Poliţie, confirmă că bărbatul a fost victima unei agresiuni care necesită şapte - opt zile de îngrijiri medicale, arată APADOR-CH.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?