Un primar a ridicat calculatoarele a 2 angajate, ca să verifice dacă stau pe Facebook. Ce a găsit

Primarul comunei Albeni din Gorj a ridicat calculatoarele a 2 angajate, pentru a vedea dacă intră pe reţele de socializare. ”Am găsit că 4-5 ore din programul de lucru stăteau pe Facebook. Şi-a luat maşină şi se uită cum se parchează, cum se frânează”, spune edilul. Prefectura verifică situaţia, scrie Mediafax.



Conducerea Primăriei Albeni vrea ca salariaţii să nu mai intre pe Facebook în timpul serviciului, pentru a fi mai eficienţi. Primarul Ionuţ Stan a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că două angajate s-ar fi folosit de calculatoarele instituţiei pentru a-şi crea conturi false pe reţelele de socializare şi pentru a posta comentarii pe care le consideră ”denigratoare”. Astfel, edilul a ridicat calculatoarele din biroul celor două femei şi le-a verificat.

”Am luat decizia, atâta timp cât m-au şi blocat pe Facebook. Mă aveau la prieteni şi m-au blocat să nu mai văd dacă sunt active, dacă intră sau nu în timpul programului. Am considerat că au continuat să intre pe Facebook. La doamna Coancă, consilier la Serviciul Urbanism, am găsit că patru ore-cinci din programul de lucru stătea zilnic pe Facebook. Am văzut pe istoricul calculatorului, nu am intrat pe contul lor. Doamna Coancă intra pe Youtube, pentru că şi-a luat o maşină, se uita cum se frânează, cum se parchează. Nu cred că un funcţionar public, în timpul programului de lucru, stă să caute aşa ceva pe Internet. Cealaltă angajată, Malacu Delia, jurist, acelaşi lucru făcea, intra pe Facebook. Eu nu am intrat pe Facebook-ul lor, poate să verifice oricine”, a spus primarul.

Acesta a adăugat că nu a transportat calculatoarele acasă, ci le-a ţinut în maşină, iar apoi le-a dus înapoi în birouri. Dacă angajaţii Primăriei nu au voie să petreacă timpul pe reţelele de socializare, la locul de muncă, edilul susţine că el este permanent activ pe Facebook.

”Voi continua aceste controale şi la ceilalţi angajaţi. Am făcut o şedinţă joi. La mine nu văd o problemă că intru pe Facebook, pentru că răspund în interes de serviciu. Eu sunt activ în permanenţă, dar nu stau continuu, că nu îmi permite timpul”, a afirmat Ionuţ Stan.

Reprezentanţii Prefecturii Gorj susţin că au primit mai multe reclamaţii la adresa primarului comunei Albeni şi vor face verificări în acest caz.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?