Tratamentul este administrat prin aplicarea spumei pe piele şi masarea uşoară a acesteia, iar în urma testelelor efectuate asupra celor 150 de pacienţi medicii au observat o reducere a numărului de coşuri cu circa 72%, pe o perioadă de trei luni, potrivit dailymail.co.uk.
Spuma conţine o substanţă antibiotică, minociclină, un medicament care este folosit de mult timp ca tratament pentru acnee, dar sub formă de pastile şi cu efecte secundare majore, cum ar fi ameţeli, greaţă şi diaree.
Avantajul noii spume cu minociclină, numită FMX101, este că substanţa activă nu mai trebuie să fie filtrată de organism înainte de a ajunge la locul infecţiei provocate de bacteriile care produc acneea, iar efectele secundare ale minociclinei pot fi astfel mult reduse, potrivit mediafax.ro.