Un nou dosar penal în lumea fotbalului. Surse: Mircea Sandu, ţinta investigaţiei

 

Încă un scandal zguduie lumea fotbalului românesc, informează Realitatea TV. Procurorii au deschis un nou dosar penal ale cărui date arată că între anii 2010 şi 2012 s-ar fi constituit un grup infracţional organizat, care avea ca scop însuşirea de către mai multe persoane a 1 milion de dolari, bani proveniţi din finanţarea FIFA către FRF.

UPDATE 12:12 Potrivit jurnaliştilor ProSport, ţinta acestui dosar ar fi Mircea Sandu.

Punctul central al investigaţiilor ar fi reprezentat de costurile de construire a bazei de pregătire a Federaţiei Române de Fotbal, situată la Buftea. Baza a fost ridicată de federaţie între 2009 şi 2011, în mandatul lui Mircea Sandu, cu bani din diverse proiecte de la FIFA şi UEFA. Sursa citată susţine că FRF a "umflat" preţul total al investiţiei, de 3,5 milioane de euro.

Spre exemplu, hotelul din interiorul bazei a costat 2,4 milioane de euro, dintre care costurile de proiectare s-au ridicat la suma de 600.000 de euro. De asemenea, terenurile artificiale din interiorul bazei au avut un cost nejustificat. Unul dintre acestea a costat 500.000 de euro plus TVA, în condiţiile în care preţul pieţei nu depăşeşte 250.000 de euro, mai scrie ProSport.

UPDATE 12:08  Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, s-a prezentat marți la sediul DIICOT, unde a fost citat în calitate de martor în dosarul legat de deturnarea unor bani primiți de FRF de la FIFA.

La intrarea în sediul DIICOT, Iuliu Mureșan a spus că nu știe de ce a fost chemat de procurori.

Marți dimineață, la sediul DIICOT a fost audiat și Patrițiu Abrudan, fost arbitru FIFA și fost vicepreședinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), în prezent observator din partea CCA.

De asemenea, la audieri este așteptat și Cornel Șfaițer, președintele clubului FC Botoșani, potrivit Agerpres.

UPDATE 11:40 Mircea Sandu, fost preşedinte la FRF în perioada în care DIICOT susţine că a fost delapidată suma de un milion de euro, a declarat că din punctul său de vedere acest caz nu este valabil.

Sandu precizează că banii veniţi de la forurile internaţionale au fost cheltuiţi conform cu acordul dintre FRF şi FIFA.

"Banii nu pot să dispără din Federaţie în niciun caz. Banii erau pentru diverse proiecte, fotbal feminin, arbitri, juniori. E foarte greu să faci ceva în afară de ce e stipulat acolo pentru că trebuie să dai raportul. Nu se alocă bani oricum, nu se pot cheltui bani oricum. Pentru mine e surprinzător că a apărut acest caz. Nu am absolut nicio emoţie! Bilanţele noastre financiare sunt depuse la Ministerul de Finanţe. Din punctul meu de vedere nu există această cauză", a declarat Mircea Sandu la ProSport LIVE, potrivit Mediafax.

Potrivit procurorilor, aceşti bani au fost supuşi unui proces de "reciclare", fiind transferaţi succesiv prin conturile mai multor persoane juridice şi fizice.

Mai mulți oameni din lumea fotbalului au fost citați, în această săptămână, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiați ca martori de procurori într-un dosar legat de deturnarea unor bani primiți de FRF de la FIFA.

Patriţiu Abrudan, fost arbitru FIFA şi fost vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, a sosit la audieri marţi dimineaţă, informează Realitatea TV.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?