Un nou aeroport în România. Ce suma se va investi în construirea terminalului

Un nou aeroport în România. Ce suma se va investi în construirea terminalului
Un nou aeroport în România. Ce suma se va investi în construirea terminalului

Consiliul Judeţean Braşov va investi 22 mil. euro în realizarea terminalului de pasageri al viitorului aeroport internaţional Braşov-Ghimbav, care va avea o suprafaţă totală de 11.000 mp şi va fi construit pe trei niveluri, anunţă CJ Braşov.

 

 


Scheletul va fi din beton armat, iar pereţii din sticlă. Subsolul va fi destinat fluxului de bagaje şi unor spaţii administrative (transformatoare, rezerve de apă, depo­zite), la parter va fi zona de check-in (cu 10 birouri) şi spa­ţii comerciale, iar la etaj vor fi patru fluxuri de securitate, zona de control paşapoarte, zona de îmbarcare şi spaţii comerciale. Conform arhitectului Dorin Ştefan, pentru realizarea proiectului tehnic va fi nevoie de aproximativ trei luni, iar pentru realizarea lucrărilor propriu-zise, de un an şi jumătate. Costul unui metru pătrat de construcţie este estimat la 2.000 de euro, ceea ce face ca întreaga investiţie în terminal să ajungă la 22 mil. euro, potrivit calculelor ZF.

„În prezent sunt transmise la avizare documentele prin care sunt stabilite fluxurile din terminal. După avizarea acestora, vom pregăti caietul de sarcini pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor. Estimăm că în această toamnă vom lansa licitaţia şi că vom semna contractul. În cursul iernii ar urma să se elaboreze proiectul, iar anul viitor să înceapă lucrările“, a declarat Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Platforma de parcare va avea o capacitate de trei aeronave, ceea ce înseamnă că prin terminal vor putea trece 1 milion de pasageri în fiecare an.

 

Sursa



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?