Un miliardar român fugit de teama acuzaţiilor de corupţie s-ar fi sinucis în toaleta unui avion

 
Costel Comana
Costel Comana

Un cunoscut om de afaceri român, anchetat pentru fapte de corupţie, s-ar fi sinucis în toaleta unui avion care plecase din Brazilia cu destinaţia Costa Rica, scrie reporterntv.ro.

Potrivit site-ului noticiasrcn.com, este vorba despre Costel Comana, patronul companiei private de transport feroviar Regiotrans.

Jurnaliștii străini au mai anunțat că, potrivit unei femei care ar fi călătorit cu românul, acesta părea extrem de nervos și s-ar fi dus de mai multe ori la toaletă, în timpul călătoriei cu avionul. La un moment dat, pentru că nu s-a mai întors, femeia, care ar fi o angajată a omului de afaceri, a alertat personalul de la bordul aeronavei, care a spart ușa toaletei. Din păcate, era prea târziu.


Deocamdată nu se știe ce metodă a ales bărbatul pentru a-și lua viața.

Costel Comana, de 53 de ani, avea probleme cu justiția. Asociatul acestuia, Iorgu Ganea, a fost arestat pentru 30 de zile, săptămâna trecută, în dosarul unor subvențiilor acordate ilegal pentru compania Regiotrans. Și Costel Comana era urmărit în acest caz, fiind acuzat de dare de mită.

Mai mult, se pare că el fugise din țară, și s-ar fi aflat, de câteva săptămâni, în Brazilia. Potrivit revistei Forbes, omul de afaceri român figura în Top 500 miliardari.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?