Un miliardar american donează studenților 40 de milioane de dolari

 

Un miliardar american i-a făcut să plângă de bucurie pe absolvenţii unei facultăţi din Atlanta. Omul de afaceri a promis întregii promoţii de 400 de studenţi că le va plăti împrumuturile făcute pentru plata studiilor, potrivit Realitatea TV.

"Vă vom oferi puţin avânt. Asta este promoţia mea, cea din anul 2019. Iar familia mea va crea o bursă pentru a vă şterge împrumuturile luate pentru studii.", spune Robert Smith, om de afaceri.

Anunţul lui Robert Smith i-a lăsat cu gura căscată pe absolvenţii facultăţii, care este una exclusiv pentru tinerii de culoare. Suma pe care o va plăti miliardarul american a fost estimată la 40 de milioane de dolari, cea mai mare donaţie din istoria instituţiei de învăţământ din Atlanta. 



Fiecare absolvent a scăpat astfel de plata unor sume de până la 200.000 de dolari, care ar fi urmat a fi rambursate pe zeci de ani.

Situaţia costurilor pentru studii este una de importanţă naţională în Statele Unite, acolo unde toate aceste împrumuturi cumulate depăşesc 1.500 de miliarde de dolari. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?