Un miliardar american a fost arestat pentru o serie de acuzații șocante

 

Miliardarul American Jefrrey Epstein, a fost reținut în data de 7 iulie anul curent, pe Aeroportul Teterboro din New Jersey, scrie The New York Times, citat de Deschide.md.

Potrivit sursei citate, Epstein au fost reținut de autorități, după ce a aterizat pe aeroport la bordul avionului personal care decolase de la Paris, iar luni, 8 iulie, acesta ar urma să se prezinte în fața magistraților.

Miliardarul este acuzat de trafic de ființe umane, iar în alt episod este acuzat de organizarea traficului de ființe umane. Cazurile ar fi avut loc în anii 2002 și 2005. Reprezentanții lui Epstein și cei ai procoraturii nu au făcut declarații în acest caz.

Presa scrie că acum zece ani, Epstein ar fi figurat într-un dosar penal în care era vorba despre prestarea serviciilor sexuale de către minore. Atunci Epstein și-a recunoscut vina, a achitat prejudicii morale victimelor, dar și a fost condamnat la 13 luni de pușcărie. Ulterior, acesta a fost înregistrat ca infractor sexual.

Presa de peste ocean mai scrie că Epstein ar fi bun prieten cu fostul președinte al SUA, Bill Klinton, dar și cu actualul președinte, Donald Trump.

 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?