Un elicopter s-a prăbușit la New York: 5 oameni au murit

Cinci oameni au murit duminică şi unul este rănit după prăbuşirea unui elicopter civil în apele East River, la New York, din cauze încă necunoscute, au informat surse oficiale citate de EFE.



Aparatul, un model Eurocopter AS350, a început să prezinte o serie de probleme şi a căzut în jurul orei locale 19,00, potrivit Agenţiei Federale de Aviaţie (FAA), citată de Agerpres.

Puţin după prăbuşire şi cu palele elicei încă în mişcare, elicopterul s-a răsturnat şi s-a scufundat în apele reci ale East River, în apropiere de insula Roosevelt, conform imaginilor accidentului difuzate pe reţelele sociale.

Într-o conferinţă de presă ţinută în apropierea locului incidentului, şeful corpului de pompieri din New York, Daniel Nigro, a precizat că pilotul a fost singurul care a reuşit să se salveze fără ajutor după căderea aeronavei.

"Pilotul s-a eliberat singur, dar celelalte persoane nu", a semnalat Nigro.

Echipe de scafandri au fost trimise în căutarea celorlalţi pasageri, cărora, pentru a-i extrage din elicopterul scufundat, a trebuit să le fie tăiate centurile de siguranţă care îi ţineau prinşi de scaune.

Trei persoane au fost salvate în stare critică şi transportate imediat la un spital apropiat, iar alte două au murit la faţa locului. Ulterior, cei trei răniuți au murit la spital. Autorităţile nu au furnizat identitatea victimelor şi nici cetăţenia lor.

Nigro, care era însoţit de şeful Departamentului de Poliţie din New York, James O'Neill, nu a putut preciza cauza accidentului şi a indicat că autorităţile federale investighează incidentul.

Printre dificultăţile apărute în timpul operaţiunii de salvare, şeful pompierilor a amintit temperatura scăzută a apei, curenţii din zonă şi faptul că aparatul s-a scufundat la circa 15 metri adâncime.

Zborul era organizat de o companie care realizează tururi foto în jurul New Yorkului, oraş în care deplasarea cu elicopterul este foarte frecventă, atât în scop turistic, cât şi ca mijloc de transport.

FAA a informat că investigaţia în acest caz va fi făcută de National Transportation Safety Board.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?