Un elev de 18 ani din Buzău a fost prins în flagrant, în timp ce primea bani ca taxă de protecţie

 
Foto: RTV
Foto: RTV
Violenţa în rândul tinerilor a devenit un adevărat fenomen, iar cei care vor să se ferească de agresivitatea colegilor se văd obligaţi să plătească taxă de protecţie.

S-a întâmplat şi la Buzău, unde poliţiştii au prins în flagrant un elev care îi cerea 100 de lei unui coleg, să nu îl bată.

Acţiunea s-a întâmplat la un liceu din Buzău, de unde tânărul de 18 ani a fost mutat disciplinar în urmă cu câteva luni. Băiatul, cunoscut ca deosebit de agresiv, a continuat să-şi şantajeze colegii şi să-i bată pe cei care nu voiau să plătească taxa de protecţie.

Sătui să fie agresaţi, elevii s-au plâns poliţiei, iar oamenii legii au organizat un flagrant chiar în spatele şcolii. Deşi a fost filmat în timp ce-şi forţa victimele să-i dea bani, agresorul a negat totuşi orice implicare.

Tânărul a fost însă reţinut pentru 24 de ore şi riscă acum 5 ani de închisoare pentru şantaj.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?