Un document de 1.500 de ani găsit în Turcia, loveşte în inima creştinismului: "Iisus nu a fost..."

Un document străvechi descoperit în Turcia susţine că iisus nu a fost "fiul lui Dumnezeu" şi nu a fost crucificat, el fiind doar un profet. 

Un document străvechi descoperit în Turcia şi ţinut secret până acum loveşte în inima creştinismului şi îi şochează pe istorici. 

Documentul îl numește pe apostolul Pavel „un impostor” și mai susține că Iisus s-a ridicat la ceruri viu, iar în locul său ar fi fost crucificat, de fapt, Iuda Iscarioteanul. Potrivit publicației citate, documentul a fost găsit la o bandă de hoți, în timpul unei operațiuni în zona Mediteranei. Hoții erau acuzați de furtul unor antichități, de săpături ilegale și de posesie neautorizată de explozibili. Despre document se spune că ar valora aproximativ 28 de milioane de dolari. Conform aceleiași surse citate, experți care au analizat documentul (inclusiv autorități religioase musulmane) susțin că acesta ar fi autentic; cartea este scrisă cu litere aurite, pe piele, în limba aramaică, adică limba lui Iisus Hristos.

Citeşte mai mult pe Totb.ro

Subiecte pe aceeași temă

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

1 -3
Lapadat George
13 May 19:43
Deci daca spuneai ca a fost gasit intr-o alta tara, "neislamica" mai ziceam, da` de cand am citit "a fost gasit in Turcia" mi-am dat seama. Aia ar face orice pentru a distruge Crestinismul, deci... :))
Răspunde
2 -1
mika
12 May 20:27
Islam este o religie pasnica.cu totu diferita de ce crede lumea care vorbeste in necunostinta de cauza.femeia este considerata regina.are dreptul sa invete si are dreptul sa munceasca.banii pe care ea ii castiga sunt doar ai ei.iar sotul se ocupa pe cheltuielile casei.isus este considerat un profet si explicatia este ca el a este o creatie a lui dumnezeu nascut doar din mama.o creatie mai putin mareata decat adam care a fost creat din pamant.isus a fost omului lui dumnezeu si cine citeste biblia sau a citit o poate sa vada acolo cum isus spune: ma ducla tatal meu si tatal vostru.la dumnezeului meu si dumnezeul vostru......plec pt ca doar dupa ce eu plec dumnezeu o sa trimita un mangaietor.care nu va vorbi cuvintele lui....ceva de genul.nu mai stiu exact.crd ca la evanghelia dupa marcu pe undeva....crestinii se toaga la toti sfintii cand dumnezeu spun clar din primul testament ca trebuie sa ne rugam. Doar la el.ii mai spune lui moise ca nu trebuie sa manance carne de porc... si cu toate astea crestinii mananca porc por si ia porc.sunt chestii scrise in biblie .nu sunt inventii.islam nu contesta nici biblia si nici torah si nici psalmii si alte carti sfinte .chestia este ca sunt corupte si putem gasi contradictii....vaticanul are o bibliotec enorma. Unde tin multe. Documente ascunse pt ca oamenii sa nu stie adevarul despre cum stau lucrurile cu adevarat in lume.la fel cum si politicienii si multi oameni sus pusi sunt condusi de satan si ne controleaza prin media facandu ne sa ne uram unii pe alti cand ar trebuie sa ne concentram mai mult pe similitudinile dintre noi nu pe diferente......
Răspunde
0 -3
PRO EUROPA UNITA SI CURATA,FARA PRIMITIVI VENETICI HARAPO-MAHOMEDANI
14 May 09:46
4 ATAT DE PASNICA-I "RELIGIA" URII SI SUPUNERII NUMITA ISLAM...CARE-I IN REALITATE O INVENTIE DIABOLICA,EXTREMISTA A UNUI DEPRAVAT TALHAR PEDOFIL ARAB..."PROFETUL' TERORISMULUI ISLAMIC,INCAT A FACUT MILIOANE SI MILIOANE DE VICTIME DE-A LUNGUL CELOR PESTE 1400 DE ANI DE TERORISM ISLAMIC,SI INCA MAI FACE MII DE VICTIME ANUAL,INCLUSIV IN TARILE CIVILIZATE,UNDE AU FUGIT[DIN PARADISUL ISLAMIC!] CU MILIOANELE DE SALBATICI HARAPO-MAHOMEDANI,DUPA CE SAU INMULTIT CA SOBOLANII IN TIGANIA LOR DIN ASIA SI AFRICA[UNDE SE TRAIESTE IN MIZERIE SI INAPOIERE MINTALA,MAI RAU CA-N EVUL MEDIU!]...IAR SARMANELE "REGINE",ACOPERITE DIN CAP PANA-N PICIOARE[SPALATE PE CREIERC CU IDEOLOGIA SATANICA NUMITA ISLAM!]SUNT TRATATE MAI RAU CA ANIMALELE DE COMPANIE DIN TARILE CIVILIZATE.
1 -1
mika
12 May 20:26

1 0
Novak Arpi
14 May 07:21
4 Daca islamul sustine ca femeia e "regina" atunci de ce e tratata ca o masinarie si un animal? Nu aveti nici un drept sa omorati crestinii si evreii. Asa ca nu iti dau dreptate in nimic. Daca sustii ca Biblia e de la Dumnezeu, de ce musulmanii au mai multe femei? Impostor e Mohamed nu Pavel
0 -1
PRO EUROPA UNITA SI CURATA,FARA PRIMITIVI VENETICI HARAPO-MAHOMEDANI
14 May 09:49
4 ATAT DE PASNICA-I "RELIGIA" URII SI SUPUNERII NUMITA ISLAM...CARE-I IN REALITATE O INVENTIE DIABOLICA,EXTREMISTA A UNUI DEPRAVAT TALHAR PEDOFIL ARAB..."PROFETUL' TERORISMULUI ISLAMIC,INCAT A FACUT MILIOANE SI MILIOANE DE VICTIME DE-A LUNGUL CELOR PESTE 1400 DE ANI DE TERORISM ISLAMIC,SI INCA MAI FACE MII DE VICTIME ANUAL,INCLUSIV IN TARILE CIVILIZATE,UNDE AU FUGIT[DIN PARADISUL ISLAMIC!] CU MILIOANELE DE SALBATICI HARAPO-MAHOMEDANI,DUPA CE SAU INMULTIT CA SOBOLANII IN TIGANIA LOR DIN ASIA SI AFRICA[UNDE SE TRAIESTE IN MIZERIE SI INAPOIERE MINTALA,MAI RAU CA-N EVUL MEDIU!]...IAR SARMANELE "REGINE",ACOPERITE DIN CAP PANA-N PICIOARE[SPALATE PE CREIERC CU IDEOLOGIA SATANICA NUMITA ISLAM!]SUNT TRATATE MAI RAU CA ANIMALELE DE COMPANIE DIN TARILE CIVILIZATE.
0 -6
Io
10 May 04:31
Multi prosti v-ati adunat aici sa va dati cu parerea :))))
Asa de patetici si funny sunteti unii dintre voi... V-as imbraca in arlechino si v-as pune fluiere in bot sa va desfasurati ca niste adevarati circari... Cat dsp cartea cu litere de aur, unde drq e ca vreau sa ma sterg cu ea la cur, poate ma cac aur :)))
Răspunde
3 -3
PRO EUROPA UNITA SI CURATA,FARA PRIMITIVI VENETICI HARAPO-MAHOMEDANI
11 May 09:56
6 stiati ca impostorii primitivi arabi l-au varat in versetele satanice(qur-anus!)inclusiv pe alexandru macedon...declarandu-l musulman,cea mai mare ofensa adusa civilizatiei greco-romane europene,care n-are nimic de-a face cu acei salbatici fanatici din peninsula arabica,care visau sa cucereasca intreaga lume in numele lui satan(allah-zeul lunii in mitologia primitivilor arabi preislamici!)...iar daca cadea viena sub asaltul celorlalti inapoiati fanatici mahomedani(inapoiatii otomani!),era un dezastru pentru civilizatia umana...umblam acum cu totii prin europa(necredincioasa!)cu salvari si turbane,ploconindu-ne spre mecac,orasul lui scaraoschi!
4 -4
romeo
09 May 23:37
Deci daca eu prepar un manuscris (din piele,hartie speciala,foi de aur,foi de aluminiu,etc.) si scriu ca Hitler a fost presedintele SUA de fapt si Maica Tereza de fapt a fabricat prima bomba atomica, cei care vor gasi manuscrisul peste 300-500 de ani , vor spune : ia uitati care de fapt este adevarata istorie a anilor 1900-2000. Pai nu ????!!!!
Răspunde
4 -2
PRO EUROPA UNITA SI CURATA,FARA PRIMITIVI VENETICI HARAPO-MAHOMEDANI
11 May 10:02
6 stiati ca impostorii primitivi arabi l-au varat in versetele satanice(qur-anus!)inclusiv pe alexandru macedon...declarandu-l musulman,cea mai mare ofensa adusa civilizatiei greco-romane europene,care n-are nimic de-a face cu acei salbatici fanatici din peninsula arabica,care visau sa cucereasca intreaga lume in numele lui satan(allah-zeul lunii in mitologia primitivilor arabi preislamici!)...iar daca cadea viena sub asaltul celorlalti inapoiati fanatici mahomedani(inapoiatii otomani!),era un dezastru pentru civilizatia umana...umblam acum cu totii prin europa(necredincioasa!)cu salvari si turbane,ploconindu-ne spre mecac,orasul lui scaraoschi!
3 -8
MARIUS
08 May 08:02
NU A EXISTAT NICI UN ISUS , A EXISTAT 2000 DE ANI UN PROFET ADEVARAT PE NUMELE JMMANUEL CARE A INVATAT IN MISIUNEA SA PE OAMENI DESPRE NATURA SI LEGILE UNIVERSALE ALE CREATIEI CONSTINTA UNIVERSALA , DESPRE NEMURIRE SPIRITULUI UMAN PRIN REINCARNARE DE MILLIOANE DE ORI , FIGU.ORG După examinarea lor, stins încă de pagini pe deplin lizibile de text aramaică dezvăluie o poveste biografică vechi de 2.000 de ani de un om pe nume Jmmanuel care a dedicat viața pentru a învăța despre adevărata natură a universului, nemurirea spiritului uman, prin reîncarnare, și un mod de viață, care este eliberator și liber de constrângerile ilogice de lacomia umana si pofta de putere.
Răspunde
2 -1
PRO EUROPA UNITA SI CURATA,FARA PRIMITIVI VENETICI HARAPO-MAHOMEDANI
11 May 09:59
6 stiati ca impostorii primitivi arabi l-au varat in versetele satanice(qur-anus!)inclusiv pe alexandru macedon...declarandu-l musulman,cea mai mare ofensa adusa civilizatiei greco-romane europene,care n-are nimic de-a face cu acei salbatici fanatici din peninsula arabica,care visau sa cucereasca intreaga lume in numele lui satan(allah-zeul lunii in mitologia primitivilor arabi preislamici!)...iar daca cadea viena sub asaltul celorlalti inapoiati fanatici mahomedani(inapoiatii otomani!),era un dezastru pentru civilizatia umana...umblam acum cu totii prin europa(necredincioasa!)cu salvari si turbane,ploconindu-ne spre mecac,orasul lui scaraoschi!
3 -6
Marius
08 May 08:01
NU A EXISTAT NICI UN ISUS , A EXISTAT 2000 DE ANI UN PROFET ADEVARAT PE NUMELE JMMANUEL CARE A INVATAT IN MISIUNEA SA PE OAMENI DESPRE NATURA SI LEGILE UNIVERSALE ALE CREATIEI CONSTINTA UNIVERSALA , DESPRE NEMURIRE SPIRITULUI UMAN PRIN REINCARNARE DE MILLIOANE DE ORI , FIGU.ORG
Răspunde
Comentariu ascuns datorită voturilor negative ale vizitatorilor. Click aici pentru vizualizare.
5 -10
ALLAH=SATAN IAR PEDOFILUL TALHAR ARAB ESTE PARINTELE TERORISMULUI ISLAMIC
08 May 08:35
3 Dar tu savantule de renume mondial,ce scoli superioare ai facut potaie paduchioasa...ai studiat cumva versetele satanice(qur-anus)...inventia diabolica,extremista a depravatului talhar pedofil Mahomed,impostorul criminal anticrestin arab..."profetul" terorismului islamic?
4 -5
PRO EUROPA UNITA SI CURATA,FARA PRIMITIVI VENETICI HARAPO-MAHOMEDANI
09 May 02:37
11 HOPA...AVEM PE-ACILEA MAI FRATE CEL PUTIN 5 PRIMITIVI HARAPO-MAHOMEDANI ACIUIATI PRIN EUROPA[NECREDINCIOASA!]...DESI AR PUTEA FI VORBA SI DESPRE NISTE RAPANDULE MIORITICE,CUPLATE CU JEGOSI MAHOMEDANI,SAU PURADEI DE-I LOR[TUCIURII]CORCITI?!?
0 -5
whitezombie
09 May 10:40
2 Nu baiate, pur si simplu esti tu dus cu capul, rau de tot.
3 -4
PRO EUROPA UNITA SI CURATA,FARA PRIMITIVI VENETICI HARAPO-MAHOMEDANI
10 May 04:37
2 la bibilica ar trebui sa va cautati voi harapo-mahomedanilor,milioanele de retardati fanatici,spalati pe creier in scolile islamice(satanice!),care se ploconesc spre mecac,orasul satanei(allah-zeul lunii in mitologia primitivilor arabi preislamici!)dintre care se prea poate sa faci parte si cre(s)tinatatea ta...salbaticii care,dupa ce se inmultesc ca plosnitele in desertul si in jungla lor din asia si africa(unde se traieste in mizerie si ianpoiere mintala,mai rau ca-n evul mediu!)invadeaza cu milioanele(pe mare cu barcile si pe uscat,in special din tigania otomanilo!)invadeaza cu milioanele europa(necredincioasa!)infectand-o cu cel mai pervers si periculos virus din lume...ideologia diabolica,extremista numita islam..."religia" urii si supunerii inventata de catre depravatul talhar pedofil mahomed,impostorul criminal anticrestin arab..."profetul" terorismului islamic.
2 -4

5 -8
"Suedezul"
07 May 19:13
Iisus (Kristos) a existat c-a 100% OM si 100% Dumnezeu (Divinitate), El nu a fost jumate-jumate (50%-50%), ci, cînd El, náscut deci din femeie/om, se atasa prea tare de cele pámîntesti începea sá se încline spre OMENIRE, Viata Pámânteaná, iar EL STIIND misiunea ce-o avea, ptr. ce a fost TRIMIS de Tatál (DIVINITATEA), se retrágea în pustie spre MEDITA si REÎNCÁRCA cu Puterea DIVINÀ...
Pîná la NUNTA DE LA CANNA GALLILEI Iisus NU a fácut nici o minune, ci-si ASTEPTA Timpul MISIUNII, dar atunci, din DRAGOSTEA si MILA ce-o avea ptr. OMENIRE SI PÁMÎNTENI, a acceptat ÎNECPEREA misiunii ...
(îi ráspunde Mamei Lui : *Ce ti-e tie FEMEIE cáci încá NU MI-A SOSIT TIMPUL...* =Timpul/Vremea ptr. care El a fost trimis...)
Iisus a ales ucenici/elevi DIN TOATE CLASELE SOCIALE (12, ÎNTOCMAI SEMINTIILOR PE PÁMÎNT SI SCAUNELOR DE JUDECATÁ DIN CER !...), iar, cum spunea El :*-Eu v-am ales pe voi, iar unul din voi este DIAVOL*, deci, El a decis unele Lucruri, CHIAR si cu Ioan (Botezátorul), *SÁ SE ÎMPLINEASCÁ CELE SCRISE PRIN PROROCIE...*, deci El, a avut PUTEREA de la Tatál datá sá facá CE VREA CU EA, iar EL a folosit-o în scopul trimis de Tatál, DEACEIA la botez s-a auzit GLAS DIN CER :*-Acesta este FIUL MEU IUBIT ÎN CARE AM NÁDÁJDUIT!*...
Iisus a fost PRIMUL SOCIALIST din Lume !, El, cu toate cá putea sá tráiascá MAI APARTE, MAI MÁRIT DECÎT RESTUL OAMENILOR, a preferat sá tráiascá CA SI EI, CA SI CEILALTI APOSTOLI, ceia ce a trebuit sá fie INDENTIFICAT în grádina Ghetimani de cátre Iuda ( *Pe acela care-l voi sáruta, acela este*...)
Deci, a tráit SOCIAL cu APROAPELE, încît era nevoie de-o INDENTIFICARE.
Petru (fiind militar) purta sabie si a încercat sá opreascá arestareea Lui Iisus, táind-ui chiar URECHEA slugii arhiereului, Iar Iisus face DIN NOU O MINUNE, LIPIND URECHEA SLUGII !, si spune : Bagá Petre sabia ïn teacá, au oare nu sti cáci cine dá cu sabia de sabie v-a pierii !?...
Au Eu ptr. AST
Răspunde
3 -7
whitezombie
08 May 00:17
3 Iti trebuie o programare la Dorin Cristea......
4 -3
Irina Pop
08 May 10:57
5 "100% OM si 100% Dumnezeu"? Deci El a fost 200%...
3 -1
Dorin-Adrian Cristea
08 May 13:30
2 Nu are cum sa fie 100% Dumnezeu> A fost O Proiectie a Lui Dumnezeu.
7 -5
Dorin-Adrian Cristea
07 May 17:45
Lucifer nu e Satan. E un inger rastignit. Pentru ca nu si-a dat acordul pentru cresterea omenirii si a fost obligat sa o creasca. Nu din vina Lui Omenirea a luat-o razna. El v-a ajutat cu stiinta si voi ati dat-o Diavolului. Asta a fost greseala Lui. A dat Marul Cunoasterii doar Evei pentru ca era neam cu El.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print

Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?