O nouă tragedie aviatică. Un avion s-a prăbușit cu 15 persoane la bord

 

O aeronavă de poliţiei indoneziană  cu 15 persoane la bord s-a prăbușit sâmbătă în largul insulelor Lingga, a anunțat agenția de presă indoneziană Antara, relatează Agerpres.

"Am găsit fragmente ale avionului", a comunicat Agenţia indoneziană pentru căutare şi salvare (BASARNAS).

"Martorii au auzit o explozie înainte de prăbuşirea avionului. Au fost găsite cadavre şi scaune plutind pe mare", a declarat amiralul S.Irawan, comandantul Bazei navale Tanjung Pinang, citat de Mediafax.

Avionul, care avea două motoare, a pierdut contactul în timpul zborului dinspre Pangkal Pinang spre Insula Batam, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Insulele Riau, Erlangga.

Echipe de salvare s-au deplasat la locul prăbușirii avionului, a precizat el. Autoritățile nu au spus încă dacă există supraviețuitori, deși acest scenariu este unul optimist. Cauzele accidentului aviatic sunt încă necunoscute.


 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?