Un avion de luptă israelian a fost doborât în timpul unui atac asupra Siriei

Tensiunile cresc în Orientul Mijlociu! Un avion de luptă israelian a fost doborât în timpul unui atac asupra Siriei. În replică, forţele militare ale Tel Aviv-ului au lansat o ofensivă împotriva unor ţinte multiple din ţara vecină. Printre ele, şi unele iraniene, potrivit oficialilor din armată. 



Incidentul a pornit de la o dronă de provenienţă iraniană, care a pătruns pe teritoriul Israelului. Aparatul de zbor a fost doborât de un elicopter şi apoi recuperat de către forţele armate israeliene. Drept răspuns, acestea au lansat o ofensivă în Siria pentru a distruge platforma de lansare a dronei. În timpul atacului, un avion de luptă F-16 a fost lovit şi s-a prăbuşit. Cei doi piloţi s-au catapultat, iar unul dintre ei a fost internat în stare gravă la spital. 

A urmat apoi „un atac la scară largă” al Israelului. Avioanele de luptă au atacat Sistemul de Apărare Sirian şi alte baze iraniene din Siria. Aparatele de zbor au fost ţintite de 15 până la 20 de rachete anti-aeriene siriene, care au ratat însă ţinta şi au declanşat alarme în nordul Israelului..

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat ulterior că Siria şi Iranul se joacă cu focul şi a acuzat Teheranul de încălcare a suveranităţii. De partea cealaltă, Damascul s-a declarat victima unei agresiuni şi a raportat că forţele sale anti-aeriene au lovit mai mult de un avion al inamicului. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?