Platourile de filmare de la noul "James Bond" au fost scena unui nou accident, după ce un camion aflat în mişcare, pe care era montată o cameră de filmat, a intrat frontal într-un hambar, marţi, în Austria, informează Mediafax.ro.
În timpul filmărilor, care au avut loc în localitatea austriacă Solden, camionul în cauză l-a accidentat grav pe asistentul de regie Terry Madden.
Mai multe surse au declarat pentru The Hollywood Reporter că Terry Madden a suferit fracturi multiple.
Vestea vine la aproximativ o săptămână după ce actorul Daniel Craig, interpretul agentului 007 din seria "James Bond", a suferit la rândul său un accident la nivelul genunchiului, în timp ce filma o scenă de luptă pentru acelaşi lungmetraj.