Un an de la atentatul comis pe Podul Westminster.Povestea româncei care a murit în urma atacului

Un an de la atentatul comis pe Podul Westminster
Un an de la atentatul comis pe Podul Westminster

Marea Britanie comemorează joi un an de la atacul comis pe 22 martie 2017 în apropierea Parlamentului de la Londra, primul dintr-o serie de atacuri jihadiste care s-au soldat cu 35 de morţi şi zeci de răniţi în decursul a şase luni pe teritoriul Regatului Unit.



Românca Andreea Cristea, în vârstă de 31 de ani, a murit în urma atentatului de la Londra

În după-amiaza de 22 martie, arhitecta Andreea Cristea se afla pe Podul Westminster împreună cu iubitul ei, Andrei Burnaz, care intenţiona să o ceară în căsătorie cu prilejul acelei vacanţe. Momentul urma să se petreacă de ziua lui, la 24 martie. Ei au fost însă surprinşi de maşina 4x4 a teroristului Khalid Masood care a intrat în grupul de pietoni de pe pod. Andrei a suferit o fractură la laba piciorului, iar Andreea a căzut în râul Tamisa, de unde a fost salvată în stare de inconştienţă. 

Ea a fost grav rănită şi a stat internată în spital două săptămâni după atac şi a decedat în urma rănilor suferite. 

"După ce a luptat pentru viaţa ei timp de peste două săptămâni, iubita noastră Andreea-fiică minunată, soră, parteneră, prietenă dedicată (...) şi cea mai mare iubitoare de viaţă pe care v-o puteţi imagina - a fost în mod brutal şi crud smulsă din vieţile noastre (...). Ne vom aminti mereu de ea ca fiind raza noastră de lumină care va străluci mereu în inimile noastre. Andreea nu mai poate avea parte, din păcate, de banii care au fost strânşi pentru recuperarea ei, deci am dori să îi donăm. (...). Nu am fi putut trece prin aceste încercări şi săptămâni dureroase fără sprijinul Poliţiei metropolitane, al Guvernului britanic şi al fiecărui departament implicat (...)", a fost mesajul transmis atunci de apropiaţii fetei.

Un atac terorist a zguduit pe 22 martie 2017 Londra, după ce un islamist născut în Marea Britanie a lovit intenţionat cu un vehicul zeci de persoane, pe Podul Westminster din Londra, după care l-a înjunghiat pe un poliţist la intrarea în curtea Parlamentului britanic. Islamistul a fost împuşcat mortal de forţele de ordine. Patru persoane au fost ucise în atentat - agentul de poliţie Keith Palmer, în vârstă de 48 de ani, Kurt Cochran, un turist în vârstă de 54 de ani din SUA, Aysha Frade, o profesoară de 43 de ani din Spania şi un bărbat în vârstă de 75 de ani care fusese internat în spital în stare gravă. Alte cel puţin 30 de persoane au fost rănite în atacul revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?