Unde a plecat, de fapt, Elena Udrea. S-a speculat că a fugit în Costa Rica

Udrea vrea schimbarea unui judecător din "Gala Bute" pe motiv că este "omul" lui Coldea
Udrea vrea schimbarea unui judecător din "Gala Bute" pe motiv că este "omul" lui Coldea

Elena Udrea este internată la Atena, în Grecia. Anunțul a fost făcut de avocatul său Veronel Rădulescu, care a explicat de ce nu s-a prezentat joi Elena Udrea la procesul privind finanţare ilegală a campaniei electorale din 2009. Inițial, s-a speculat că Udrea s-ar afla în Costa Rica. 



În urmă o lună și jumătate, fosta șefă DIICOT Alina Bica a dispărut din țară, iar ulterior s-a aflat că este în Costa Rica. Alina Bica și Elena Udrea sunt prietene foarte bune. De aceea s-a speculat că Udrea ar fi plecat tot în Costa Rica.

,,Când am început(Facultatea de Teologie -n.r.), aveam un dosar penal în instanţă, acum am trei!!!!!!, am câte 5, 6 termene pe lună, mii de pagini de citit, apărări de pregătit...aproape tot timpul meu e dedicat acestei saga penale'', spune în urmă cu două zile Elena Udrea.

În urmă cu o lună, Elena Udrea amenința, de pe rețeaua sa de socializare, că ar putea face publice numele tuturor, câţi bani a luat fiecare de la partid sau cum au fost numiţi pe funcţii şi aprciază că ”lichelele tot plătesc odată şi odată”.  

”Dacă eu nu vă torn, măi lichelelor, o fac pentru mine, să nu fiu şi eu una ca voi. Dar, dacă vă faceţi calculul că o să fiţi lasaţi în pace dacă vă mutaţi limba în fundul Sistemului acum şi, pentru că aţi sărit în barca lui Johannis, eu vă spun că sunteţi proşti până la capăt. Lichelele tot plătesc odată şi odată!”, scria Elena  Udrea.  

Numele Elenei Udrea apare în mai multe dosare penale, ultimul trimis în judecată de către procurorii DNA în 20 decembrie 2017. În acest dosar Udrea este judecată pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor.

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?