UDMR insistă pe reorganizarea ANAF! Gelu Diaconu: ”Ar fi un veritabil dezastru!

 
Gelu Diaconu
Gelu Diaconu

UDMR a depus la Camera Deputaților o nouă propunere legislativă privind reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală

UDMR face o nouă încercare de a desființa cele opt direcţii regionale ale ANAF şi reorganizarea în direcţii judeţene.
Potrivit fostului șef ANAF, Gelu Diaconu, intenția UDMR este aceea de a lăsa pârghiile agențiilor locale în ”mâinile baronilor”.

”O nouă încercare a UDMR de a plasa pârghiile ANAF în mâinile baronilor locali: UDMR încearcă să anuleze regionalizarea ANAF și să reînființeze administrațiile fiscale județene.

Încă un pas spre disoluția capacității administrative ANAF. Impotența guvernului PSD-ALDE de a finaliza proiectul de reformă finanțat de Banca Mondială, diminuarea resurselor alocate ANAF, demobilizarea activității ANTIFRAUDEI au oferit tot atâtea pretexte pentru UDMR de a iniția acest proiect de lege pe care l-au tot scos din sertar ori de câte ori au constatat ca majoritatea parlamentară se clatină.

Le reamintesc inițiatorilor că, în 2014 si 2015, gap-ul din colectarea TVA a scăzut constant față de nivelul de circa 45% cât era la momentul reorganizării din 2013.
Politizarea excesivă a managementului și permanenta slăbire a instrumentelor ANAF vor duce la un veritabil dezastru”, a scris Gelu Diaconu pe Facebook.

Reorganizarea administrativ - teritorială a României a intrat în atenția opiniei publice după ce Camera Deputaților a votat, în februarie 2019, un proiect de lege inițiat de UDMR, care prevede desființarea celor opt direcții regionale ale ANAF și reînființarea direcțiilor generale județene ale finanțelor publice. Totodată, s-a vorbit ca sistemul vamal să iasă de sub controlul ANAF și să fie înființată Direcția Generală a Vămilor, care va fi subordonată direct Ministerului Finanțelor Publice. 
Măsura are susținerea parlamentarilor Puterii, în timp ce Opoziția o respinge, motivând că astfel s-ar reveni la controlul baronilor locali asupra structurilor Fiscului.
Și unii angajaţi ai ANAF sunt în dezacord cu intenţia autorităţilor centrale de a restructura instituţia deoarece se tem că vor rămâne fără locuri de muncă.


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?