Ucrainenii au o clădire care seamănă izbitor cu Casa Albă a americanilor

 
Foto: Realitatea TV
Foto: Realitatea TV
Puţini ştiu că reşedinţa preşedinţilor americani, Casa Albă are o soră geamănă foarte aproape de noi, la vecinii din Ucraina. Clădirea nu a mai fost întreţinută şi riscă să se prăbuşească, motiv pentru care locuitorii din Cernomin cer ajutorul americanilor.

Construit în secolul al 19-lea pentru un nobil local, conacul nu a mai fost îngrijit de ani buni. Acum adăposteşte o şcoală, dar costurile pentru renovare sunt mult prea mari pentru a fi suportate de instituţia publică.

Directorul şcolii le-a scris regulat preşedinţilor americani în speranţa că aceştia îi vor întinde o mână de ajutor, dar apelul său a rămas fără ecou. În schimb elevii şi profesorii nu şi-au pierdut speranţa. Ei se pregătesc să-i ceară sprijinul şi viitorului rezident la Casa Albă, cea din Statele Unite.

Suma de care au nevoie depăşeşte 2 milioane de dolari, dar au încredere că Barack Obama va fi impresionat de povestea lor. Conacul construit în 1820, a fost transformat în orfelinat după Revoluţia Bolşevică, apoi a devenit şcoală. Asemănarea cu Casa Albă nu este numai la exterior.

Arhitectul a proiectat chiar şi un Birou Oval. În timp ce la Washington se iau decizii cruciale, în cel din Ucraina se joacă tenis de masă şi se montează spectacole.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?