Turismul viticol, în creştere: 60 din cele 140 de crame din România pot fi vizitate de turişti

Vânzări record de vin la cramele din Bistriţa
Vânzări record de vin la cramele din Bistriţa

Turismul viticol, cunoscurt şi sub denumirea de oenoturism, s-a dezvoltat puternic în ultimii ani, iar în prezent 60 de crame din România, dintr-un total de peste 140 de crame care produc vin îmbuteliat, pot primi turişti în vizită pentru a le prezenta vinurile şi podgoriile.

Preţul mediu pentru o vizită la cramă este aproximativ 50 lei de persoană în care sunt incluse cinci vinuri, apă şi gustări, arată o analiză realizată de ReVino.ro şi CrameRomania.ro.

„Excursiile la crame pot fi realizate pe tot parcursul anului, dar cele mai propice perioade sunt între aprilie şi noiembrie”, precizează autorii analizei.

La vizitele ghidate în crame, turiştilor le sunt prezentate procesele tehnologice, degustă între trei şi şapte vinuri şi vizitează via.

În ceea ce priveşte capacitatea de cazare, ca o cramă pot fi cazate între două şi până la 55 persoane, dar există şi crame unde turiştii nu pot rămâne peste noapte.

“În ultimii ani observăm că din ce în ce mai multe persoane aleg să îşi petreacă timpul liber vizitând crame. Este un tip de turism care poate fi realizat de oricine, dar în momentul de faţă persoanele care călătoresc constant îl apreciază cel mai mult”, a declarat Alina Iancu, fondatorul ReVino.ro şi CrameRomania.ro.  

Zonele viticole din România vor deveni o atracţie pentru turişti, chiar dacă ritmul de creştere şi dezvoltare a turismului viticol este unul încet, consideră specialiştii.

Cele mai multe crame adunate în acelaşi loc se află în Muntenia, în zona Dealu Mare - cu o lungime de aproximativ 65 de kilometri şi o lăţime între 3 şi 12 kilometri -, urmată de zona Drăgăşani, din Oltenia.

“În zonele unde cramele nu sunt comprimate ca număr, peisajele locale, poveştile din spatele cramelor, dar şi implicarea personalului sunt factori care atrag turiştii care se întorc de mai multe ori în locurile vizitate şi recomandă mai departe cunoscuţilor experienţele trăite”, a menţionat Iancu.

În Transilvania distanţele dintre crame sunt mari, dar între zonele vitocole pot fi vizitate atracţiile regiunii, precum satele săseşti, bisericile fortificate sau salina Turda, mai spune ea.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?