Turiștii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru cazare

 

Turiștii vor fi taxați cu cel puțin 1% din costul total al serviciului de cazare, după ce senatorii au votat modificarea Legii turismului. Taxa va fi colectată de hotelieri, iar autoritățile locale vor fi obligate prin lege să impună și să decidă cuantumul acesteia.

În prezent, o astfel de taxă este prevăzută deja în Codul Fiscal, dar este facultativă. Însă, prin această modificare a legii turismului, taxa va deveni obligatorie.

Senatorul UDMR Antal István-Loránt este cel care a propus această modificare, și care a fost votată de majoritatea senatorilor din comisia economică, industrii și servicii.

Exemplul dat de inițatorul amendamentului este cel al metropolei Cluj-Napoca, unde, în urma unei astfel de taxe, în cuantum de 2 lei/ turist pe noapte, sunt strânse anual fonduri de 1 milion de euro pentru promovare turistică, iar în municipiul Covasna, o taxă similară, de 1 leu, aduce fonduri de 600.00 lei anual.

Potrivit noului amendament, banii colectați astfel vor fi transferați către Organizațiile de Management al Destinațiilor, care vor decide direct cum vor fi utilizate fondurile respective. Din Organizațiile de Management al Destinațiilor fac parte operatorii din turism, respectiv autoritățile locale, fiecare reprezentați în raport de 50 la sută.

Astfel, potrivit noii legi, unitățile administrativ-teritoriale vor decide, prin hotărâre de consiliu local, cuantumul taxei speciale pentru promovare turistică.

Noua taxă va fi colectată de prestatorii de servicii de cazare și nu va putea fi mai mică de 1% din valoarea totală a serviciilor de cazare, fără masă și alte servicii conexe.

Proiectul modificării legii turismului urmează să intre cu raport favorabil de adoptare în dezbaterea plenului Senatului, ca prim for sesizat. Deputații au vot final în acest caz.

Legea Turismului a fost aprobată anul acesta de Guvernul Dăncilă și transmisă Parlamentului pentru aprobare. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?