Tulburător. Acesta este tipul de sex care se află la graniţa dintre plăcere şi boală

Fiecare pereche este unică atunci când vorbim de lucrurile care se petrec în dormitor. De multe ori însă, viaţa intimă îi poate face pe parteneri să se simtă fericiţi şi împlinţi, sau din contră, îi poate dezbina, mai ales atunci când obiectul dorinţei lor este sexul practicat într-un mod dur.

“În această privinţă, ambii parteneri trebuie să se implice, să îşi comunice dorinţele, să asculte ce are celălalt de spus, dar să înţeleagă, iar unde este cazul să se oprească, pentru a nu-i forţa limitele celuilalt. De multe ori, sexul dur rămâne una dintre dorinţele ascunse într-un cuplu. Din perspectivă sexuală, duritatea poate fi interpretată ca un act de sado-masochism sau un act sexual în forţă. Cei doi depun un efort consistent, dar acceptă şi să bruscheze şi să fie bruscaţi’’, precizează psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.

Specialiştii cred că sexul dur poate fi benefic dacă este dorit de ambii parteneri şi cei doi consideră că această formă de manifestare îi poate face fericiţi. “În schimb, dacă unul îşi doreşte această formă de intimitate, în dauna dorinţelor partenerului, putem vorbi despre partea urâtă a sexului, pentru că aşa pot apărea discuţiile în contradictoriu, frustrarea, anxietatea sau depresia ambilor parteneri. Unul e supărat că nu primeşte, celălalt că nu este înţeles. Fiecare se consideră victimă şi vorbeşte despre celălalt ca despre un călău”, adaugă psihoterapeutul.

Sexul poate duce la destrămarea relaţiei în două situaţii. “Dacă unul dintre parteneri nu doreşte să aducă duritatea în dormitor sau dacă ajunge să facă asta, dar, în timp, ajunge să vrea să încerce şi alte fantezii, un alt obiectiv asupra căruia vor avea păreri divergente’, mai spune psihoterapeutul Constantin Cornea. Continuarea, AICI

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?