Tulburător! A întrerupt tratamentul împotriva cancerului, ca să nu amenințe viața copilului nenăscut

 

O femeie de origine braziliană a trecut printr-un carusel al emoțiilor după ce a aflat că este însărcinată, la o săptămână după ce medicii i-au spus că are cancer de sân. După ce a suferit o mastectomie și a început tratamentul de chimioterapie, aceasta a decis să-l oprească pentru a nu periclita viața bebelușului.

Juliana Moore (33) a povestit pentru Daily Mail cum a decis să oprească ședințele de chimioterapie, după ce a aflat că este însărcinată. Aceasta fusese diagnosticată cu o formă foarte agresivă de cancer de sân, gradul III și începuse deja tratamentul.

Dar s-a gândit că acesta va periclita viața bebelușului, astfel că a luat decizia de a-l opri, după a șasea ședință.

La un moment dat, ea și soțul ei au crezut că vor pierde copilul, după ce, la ecografii, inima lui nu se mai auzea. Dar, până la urmă, copilul s-a dezvoltat normal, iar Juliana a născut pe 20 decembrie o fetiță perfectă sănătoasă, pe care a numit-o Mia, urmând să reia chimioterapia în iunie.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?