Trupurile pasagerilor zborului MH17 ajung azi în Olanda. Controverse privind numărul victimelor

Trupurile pasagerilor zborului MH17 au ajuns în Olanda
Trupurile pasagerilor zborului MH17 au ajuns în Olanda

O parte din victimele tragediei aviatice din estul Ucrainei vor ajunge astăzi în Olanda. Trupurile neînsufleţite vor fi transportate pe calea aerului de la Harkov la Eindhoven, iar printre oficialii care vor fi de faţă la sosirea avionului se numără premierul Olandei, precum şi familia regală. Autorităţile olandeze au decretat o zi de doliu naţional. Între timp, ministrul de externe al Olandei a declarat că Uniunea Europeană va înăspri sancţiunile economice împotriva Rusiei, relatează Realitatea TV.