Trump, cuvinte extrem de urâte la adresa lui Stormy Daniels

 

Preşedintele SUA, Donald Trump, a atacat-o marţi într-un tweet incendiar pe actriţa porno Stormy Daniels, numind-o 'Horseface' (Faţă de cal), relatează AFP.

 

 


Un tribunal federal din Los Angeles a respins luni plângerea pentru defăimare împotriva lui Trump depusă de actriţă, care susţine că a avut o relaţie cu magnatul imobiliar în 2006, când era deja căsătorit cu Melania.

Exprimându-şi satisfacţia pentru această decizie, preşedintele american care obişnuieşte să pună porecle adversarilor săi şi să scoată în evidenţă trăsăturile femeilor, a atacat-o şi pe Stormy Daniels, al cărei nume reral este Stephanie Clifford.

"Acum pot să o atac pe Horseface şi pe avocatul ei de joasă speţă din statul Texas. Acum va confirma scrisoarea pe care a semnat-o! Nu ştie nimic despre mine, o escroacă adevărată!", a scris pe contul său de Twitter preşedintele american.

Stormy Daniels i-a dat imediat replica pe Twitter.

"Doamnelor şi domnilor, vi-l prezint pe preşedintele vostru", a scris ea, denunţându-l pe bărbatul care şi-a arătat "încă o dată incompetenţa, ura faţă de femei şi lipsa totală de sânge rece".

 

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?