Trei din zece posturi didactice din Capitală sunt ocupate de suplinitori, pensionari şi necalificaţi

 
Foto: wordpress.com
Foto: wordpress.com
Peste 30% dintre posturile didactice din Capitală sunt ocupate de suplinitori, pensionari şi cadre didactice fără studii de specialitate, numărul acestora din urmă fiind cel mai mare în 2008-2009 din ultimii cinci ani, arată un raport al Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Dintre cele aproximativ 18.000 de posturi didactice din Capitală, circa 4.500 sunt ocupate de suplinitori, 660 de pensionari şi 407 de cadre fără studii de specialitate. Această situaţie este generală cel puţin în ultima decadă, cel mai mic număr de cadre fără studii din ultimii ani, respectiv 232, înregistrându-se în 2005-2006. 

"Există un număr destul de mic de posturi, circa 400, ocupate de cadre fără studii de specialitate. Asta nu înseamnă că ocupanţii lor nu sunt pregătiţi, ci că au altă specializare teoretică decât materia pe care o predau. Cele mai multe posturi de acest fel sunt în grădiniţe, mai ales că multe astfel de unităţi de învăţământ au fost construite recent şi nici salariile nu sunt prea convingătoare", a explicat, miercuri, inspectorul şcolar general Cristian Alexandrescu.

La examenul naţional de titularizare de anul acesta, dintre cele circa 1.085 de posturi titularizabile în Capitală, 600 erau de educatoare, dintre care circa 320 au fost ocupate de candidaţi care au obţinut note mai mari de 7, nota minimă pentru titularizare. Potrivit ISMB, pentru a ocupa un post de educatoare sunt necesare studii superioare de specialitate, iar salariile sunt între 700 lei pentru debutanţi şi 1.200 de lei pentru cadrele didactice cu 40 de ani vechime.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?