Trecutul lui Dragnea: cum a ajuns micul afacerist, baron de judeţ

Trecutul lui Dragnea: cum a ajuns micul afacerist, baron de judeţ 
Trecutul lui Dragnea: cum a ajuns micul afacerist, baron de judeţ 

Figurile celor care ne conduc ne-au devenit atât de familiare încât uităm să ne mai întrebăm cine sunt, de fapt, acești oameni, de unde vin și ce au făcut înainte de a ajunge în fruntea țării și de a decide în numele nostru.

Istoria baronului Liviu Dragnea este, de fapt, o interminabilă listă a minciunilor: a mințit când a trecut de la PD la PSD, a mințit când a privatizat TelDrum, a mințit în chestiunea studiilor pe care le-a urmat, a mințit chiar și atunci când și-a trecut în CV că este cetățean de onoare al unui district nord-american. Și da, după cum puteți vedea în fotografia de mai sus, a mințit și atunci când a spus că nu și-a ras niciodată mustața.

Anul 2000. Mandatul de prefect, care tocmai se încheie, se dovedește un antrenament bun pentru viitorul politic al ambițiosului Liviu Dragnea. El învață cum se gestionează relația cu presa, cum se amestecă afacerile cu politica și cum se controlează, de fapt, un județ. Dragnea înțelege, între 1996 și 2000, că prefectul are mai mult o funcție onorifică, iar adevărata putere se află la președintele Consiliului Județean, cel care ia deciziile, administrează bugetul și împarte contractele.

Cu această lecție asimilată, Liviu Dragnea așteaptă cu nerăbdare alegerile locale din iunie 2000 și își pregătește următorul pas: demisionează din funcția de prefect cu câteva săptămâni înaintea scrutinului și candidează pentru un post de consilier județean.
 
După zece ani de democrație, teleormănenii sunt bulversați și nehotărâți, așa că voturile lor se împart între mai multe partide și nicio formațiune nu reușește să câștige majoritatea. 
La acea vreme, președintele Consiliului Județean nu era ales uninominal (așa cum s-a întâmplat în 2012), ci era votat de consilierii județeni în prima ședință a noului consiliu. Așa că, în avanpremiera acestei ședințe, se poartă negocieri și se fac alianțe. Pentru ca postul de președinte să nu ajungă la PDSR (actualul PSD), celelalte partide cad de acord să susțină un candidat unic: pe Alexandru Mocanu, din partea Partidului Democrat. Conștient de antipatia colegilor de organizație, Liviu Dragnea nu are nimic de obiectat și lasă impresia unui om care se va mulțumi cu o funcție de consilier județean și se va întoarce la Turnu-Măgurele să-și vadă de afaceri.
Corin Lunganu, cel care conducea organizația județeană a Partidului Democrat, își amintește că a fost convins de alegerea lui Alexandru Mocanu până în ultima clipă: „Bătusem palma cu cei de la PNL, PRM și ApR și am intrat în ședință convinși că majoritatea consilierilor îl vor vota pe Mocanu. Ne-am trezit, însă, că ei îl votează pe Dragnea”.
În acea ședință din vara anului 2000, Liviu Dragnea a obținut cele mai multe voturi și a devenit președintele Consiliului Județean Teleorman. Alexandru Mocanu (vicepreședinte PD Teleorman și ulterior deputat PDL) spune că a aflat abia după ședință ce i-a făcut pe ceilalți consilieri să se răzgândească și să nu mai voteze în favoarea sa: „Cu o zi înaintea votului, Dragnea i-a încărcat pe majoritatea consilierilor într-un autocar și i-a dus la hotelul lui din Turnu Măgurele. Acolo i-a omenit bine, le-a promis funcții și i-a convins să-l voteze pe el președinte al Consiliului Județean. Lui Marin Almăjan, șeful PNL Teleorman, i-a dat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, iar celorlalți le-a promis diverse posturi de directori prin administrația locală. Și așa s-a scris istoria…”.

Istoria lui Liviu Dragnea era, însă, abia la început. Tânărul care, în urmă cu zece ani, vindea bere la halbă în birturi comunale, ajunsese în fruntea județului și părea dispus să facă orice pentru a aduna cât mai multă putere.

Iar puterea stătea și în susținerea partidului. În PD, Dragnea nu avusese niciodată un sprijin care să-i dea încredere și libertate de mișcare. În plus, în ultimii ani, Petre Roman, protectorul său, începuse să aibă din ce în ce mai puțină autoritate în Partidul Democrat. Dar, mai presus de toate, era vorba de curentul general din politica românească: la sfârșitul lui 2000, PDSR-ul a câștigat „parlamentarele” cu un scor categoric (37 %), în timp ce PD-ul în care Liviu Dragnea încă mai era membru a luat doar 7 % din voturi. În decembrie, Ion Iliescu a câștigat prezidențialele, iar Adrian Năstase a devenit prim-ministru. La numai câteva săptămâni după ce PDSR a preluat guvernarea, ziarul „Teleormanul” scria că Liviu Dragnea negociază trecerea în partidul condus de Adrian Năstase.

Dragnea a negat vehement: „În niciun caz nu mă voi înscrie în PDSR. Dacă îmi voi da demisia din Partidul Democrat, atunci îmi voi prezenta demisia și din funcția de președinte al Consiliului Județean și mă voi ocupa de afacerile mele”. Era ianuarie 2001 și i-au trebuit doar câteva luni să-și încalce cuvântul.

Mai multe despre acest subiect puteţi citi pe recorder.ro.