Trecerea STS la MAI, dezbătută în procedură de urgenţă la Cameră

 
Trecerea STS la MAI, dezbătută în procedură de urgenţă la Cameră
Trecerea STS la MAI, dezbătută în procedură de urgenţă la Cameră

Proiectul de lege privind STS se va dezbate la Camera Deputaţilor în procedură de urgenţă, el urmând să fie analizat în Comisia de apărare a acestui for legislativ, a declarat, marţi, secretarul Camerei Niculae Mircovici, după şedinţa Biroului permanent.

"A venit iniţiativa legislativă privind STS, a fost repartizată Comisiei de apărare, urmează să fie dezbătută în Comisia de apărare şi s-a hotărât cererea avizelor de la Guvern şi de la Consiliul Legislativ", a precizat Mircovici.

El a arătat că iniţiativa legislativă va fi dezbătută în procedură de urgenţă.

"S-a propus procedura de urgenţă şi majoritatea liderilor de grup şi Biroul Permanent au aprobat procedura de urgenţă", a spus Niculae Mircovici.

Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea STS modifică Legea 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea STS şi OUG 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea MAI şi stabileşte reorganizarea serviciului ca Departament în cadrul MAI.

Proiectul de lege are cinci articole, primul dintre acestea prevăzând că STS se reorganizează ca Departament de Telecomunicaţii Speciale în cadrul MAI şi devine o structură cu personalitate juridică condusă de un secretar de stat ajutat de trei subsecretari de stat, care sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către premier.

Proiectul mai precizează că, la momentul intării în vigoare, MAI va prelua de la STS patrimoniul, bugetul, personalul şi posturile aferente.

Proiectul abrogă o serie de articole din Legea STS care prevăd că serviciul se află în coordonarea CSAT.

Proiectul de lege prevede totodată că structura generală a Departamentului de telecomunicaţii speciale, atribuţiile componentelor sale funcţionale, efectivele şi resursele în timp de pace şi în timp de război, regimul reţelelor şi echipamentelor de telecomunicaţii speciale şi mobilizarea serviciului se stabilesc prin Hotărâre de Guvern.

USL va iniţia, luni, în Biroul Permanent al Senatului, un proiect de lege prin care Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) va trece la Ministerul de Interne, în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, document care va fi aprobat de Parlament în procedură de urgenţă, a anunţat liderul PSD şi copereşedintele USL, premierul Victor Ponta, după o discuţie în cadrul Uniunii care a urmat şedinţei CSAT.

Luni dimineaţă, liderul PNL, Crin Antonescu, declara că proiectul încă nu a fost redactat.

"Cred că Senatul e Cameră decizională pentru un asemenea proiect de lege şi atunci va fi depus la Camera Deputaţilor", mai declara liderul PNL.

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că reprezentanţii PSD strâng semături pentru depunerea la acest for legislativ a unui proiect de lege privind STS, arătând că fiind iniţiativă legislativă nu va avea nevoie de avizul CSAT, ci al Guvernului şi al Consiliului Legislativ.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
GEORGE
05 Feb 10:08
cei de la sts sunt niste iresponsabili,in loc sa faca ceea ce trebuie ii scot vinovati pe morti.nu se mai poate asa ceva.
Răspunde
2 0
setese
05 Feb 01:39
Cum se zice, de obicei: mai Oprise nici nu stii cat de mic incepi sa fi!
Răspunde
4 -3
tin
04 Feb 16:34
o aberatie , parlamentul asta alta treaba nu are in afara de comisii si furaciunea institutiilor , a bancilor sau legi pentru penalii lor . cand se apuca de treaba ??? de cand sau ales nu a facut nimic in afara de creditarea furatului in guvern .
Răspunde
5 -4
IOn
04 Feb 14:26
O să pice la CCR ca majoriatea penibilităților useliste...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?