Băsescu face dezvăluiri despre întâlnirea de taină din "sufrageria lui Oprea" din 2009

Traian Băsescu
Traian Băsescu

Traian Băsescu face dezvăluiri despre seara turului 2 al prezidențialelor din 2009. Băsescu își dă cuvântul de onoare că nu a vorbit la telefon cu Codruța Kovesi în seara respectivă și că Maior, Coldea și ceilalți s-au adunat în sufrageria lui Oprea ca să vadă cine câştigă, să ştie în ce parte o iau chiar din acea noapte.



Marți seara, la TVR 1, Traian Băsescu a dezvăluit că în seara turului 2 al prezidențialelor din 2009 nu a discutat cu Laura Codruța Kovesi, pe atunci procuror general al României, care se afla, alături de șeful SRI, George Maior, și alți lideri importanți, în casa lui Gabriel Oprea.

”Eu nu am dubii ce făceau acei oameni. Nu ştiau cine va câştiga şi acolo erau Maior şi Coldea care aveau relaţii bune şi cu Dragnea, şi cu Ponta, tenis, Pescariu, K2, toate cele. Nu cred că s-au împrietenit numai din 2010, cred că erau prieteni mai demult. Iar Maior era naşul lui Ponta. Deci acolo s-au întâlnit... Maior avea relaţia cu Geoană, pentru că Geoană a venit cu Maior de mână când l-am desemnat şef la SRI, Geoană era preşedintele PSD.

i am vrut să pun din opoziţie un director. L-am rugat pe Geoană să vină, am avut o discuţie cu el, pe urmă a venit împreună cu Maior şi mi-a spus că e de acord. Deci avea o relaţie foarte bună. Oprea nu mai avea o relaţie grozavă cu PSD-ul, Coldea probabil că avea suficiente relaţii, iar Kovesi ştia că trebuie să vină următorul mandat. Ei acolo s-au adunat să vadă cine câştigă, să ştie în ce parte o iau chiar din acea noapte. Am văzut că Dan Andronic spune că auzit-o pe Codruţa Kovesi spunând "da, domnule preşedinte" de vreo două ori. Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am vorbit cu Codruţa Kovesi în noaptea alegerilor. Relaţia mea cu ei nu a fost una de prietenie.

Dacă bănuiţi cumva că am avut relaţii de prietenie cu Maior, cu Coldea, că eram amici de şpriţ... Subordonaţi prin numire, eu am reflexele comandantului de navă, care ştie că el e jupânul şi cu asta basta. Nici nu mă duc să mă întind nopţile la şpriţ cu subordonaţii. Pentru că nu am vrut să alterez niciodată relaţia instituţională. Dacă voiam să beau un pahar de vin, beam cu soția, nu ieșeam cu ei. Dacă oamenii ăștia puteau să influențeze alegerile, le influențau de la posturile lor, nu din sufragerie. Alegerile nu se fură la BEC, ci în secțiile de votare.", a declarat Traian Băsescu.

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?