Tragedie în Grecia! Cel puțin opt morți după ce o barcă plină cu migranți s-a scufundat

 

Cel puțin opt oameni, printre care și un copil, și-au pierdut viața luni, după ce o barcă gonflabilă ce transporta migranți și refugiați a eșuat în largul coastelor insulei grecești Lesbos, anunță un comunicat din partea Pazei de coastă a insulei.

UNHCR, o agenție din cadrul ONU, care monitorizează problema refugiaților, a declarat că numărul victimelor se ridică la cel puțin 12, însă autoritățile grecești nu au confirmat.

Conform declarațiilor unora dintre supraviețuitori, în barcă se aflau 25 de persoane, printre care și o femeie însărcinată, care a fost dusă la spitalul de pe insulă.

Insula Lesbos reprezintă unul dintre principalele zone de tranzit către Europa de vest a migranților și refugiaților proveniți din state precum Irak, Afganistan sau Siria, care trec prin Turcia.

Doar în acest an, peste 4.800 de migranți provenind din taberele de refugiați din Turcia au traversat Grecia, cu destinația Europa de vest, conform statisticilor UNHCR, iar în 2016 s-au înregistrat peste 173.000. În fiecare zi se preconizează că alte 20 intră zilnic pe teritoriul Greciei, relateaă Reuters.  

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?