Se întrebuinţează, de pildă: la botezul copiilor, la rugăciunea pentru durerea de cap, la rânduiala de curăţire a fântânii spurcate, la binecuvântarea începerii semănăturilor, la vasul cel spurcat, la Ţarinele (holdele), viile şi grădinile bântuite de lăcuste şi gândăci, la Sfinţirea crucii şi a troiţei, a clopotului, a vaselor şi veşmintelor bisericeşti.
Aghiasma Mare se foloseşte de asemenea la Sfinţirea bisericii şi a antimiselor, a Sfântului Mir şi a altora. Fiecare creştin sau fiecare casă trebuie să ia din Aghiasmă de la Bobotează şi să o păstreze într-un vas curat şi la loc de cinste. Se gustă din ea pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post, sau în zilele de sărbători mari, după ce venim de la biserică, mai ales când nu ne împărtăşim.
Se obişnuieşte că credincioşii să bea din Aghiasmă mare timp de 8 (opt) zile în şir, începând din ajunul Bobotezei, până la încheierea praznicului, adică până la 13 ianuarie. După aceea, ea se poate lua numai după Spovedanie. Îndeosebi cei opriţi de la împărtăşire se pot mângâia luând aghiasmă şi apoi anaforă. Când ne împărtăşim, Aghiasmă se ia după împărtăşire, fiind mai mică decât Sfânta împărtăşanie, iar când luăm anaforă, Aghiasmă se ia înainte de această, fiind mai mare că anafora.
Putem stropi cu Aghiasmă casa, curtea şi grădina, vitele şi chiar ogoarele şi livezile noastre, pentru a le feri de rele. În caz de boală, putem, de asemenea, să gustăm din ea cu credinţă. Căci apa această, având într-însă darul şi puterea dumnezeiască a Sfântului Duh, a făcut adesea multe minuni, însănătoşind bolnavi, tămăduind răni, apărând de rele, de necazuri şi de primejdii.
Cuvântul "aghiasmă" provine din grecescul "to aghiasmă" şi însemna "sfinţire". În popor, prin aghiasmă se înţelege atât apă sfinţită, cât şi slujba propriu-zisă de sfinţire a acesteia.
