Avocatul Toni Neacșu, despre conflictul dintre Guvern și președinte: ”Și unii și alții au dreptate”

 

Avocatul Toni Neacșu a făcut o analiză a conflictului juridic dintre Președinție și Guvern.

Specialistul în comunicare judiciară este de părere că ambele părți au dreptate. Una înșelătoare, însă. 

”PSD-ul și Guvernul susțin că Președintele a încălcat flagrant Constituția refuzând numirea miniștrilor interimari.
Președintele și opoziția susțin că remanierea în situația schimbării compoziției politice a Guvernului nu se poate face decât prin Parlament.
Rabinic, și unii și alții au dreptate.

Președintele României nu poate refuza numirea interimarilor nici măcar în situația schimbării structurii sau compoziției politice a Guvernului. În această situație miniștrii plini nu pot fi numiți decât ulterior obținerii unei hotărâri a Parlamentului, dacă suntem într-adevăr în situația ieșirii unui partid politic de la guvernare, dar cei interimari trebuie numiți direct de președinte.

Președintele a încălcat, nu știu dacă în cunoștință de cauză, Decizia Curții Constituționale nr. 1.559 din 18 noiembrie 2009 prin care s-a stabilit extrem de clar că INTERIMARII NU SUNT NUMIȚI PRIN INTERMEDIUL PARLAMENTULUI CI DIRECT DE CĂTRE PREȘEDINTE, pentru că nu li se aplică art. 85 alin. 3 din Constituție, ci art 107 din Constituție.
E motivul pentru care susțin că sesizarea Guvernului pe conflictul juridic de natură constituțională va fi admisă de pe scaun de CCR (deși am avut surpriza să văd că în sesizarea scrisă aceasta decizie nu este invocată).

"Curtea reţine că dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie nu sunt aplicabile în cazul desemnării miniştrilor interimari, ci numai în cazul numirii de noi membri ai Guvernului. Această concluzie rezultă atât din interpretarea literală a textelor constituţionale de referinţă [art. 85 din Constituţie se referă la numirea Guvernului, pe când art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie se referă la desemnarea altor membri ai Guvernului ca miniştri interimari], cât şi din interpretarea sistematică a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 85 - Numirea Guvernului, art. 103 - Învestitura, art. 104 - Jurământul de credinţă, art. 106 - Încetarea funcţiei de membru al Guvernului, art. 107 - Primul-ministru şi art. 109 - Răspunderea membrilor Guvernului.

Numirea miniştrilor în caz de remaniere guvernamentală reprezintă o instituţie constituţională distinctă, cu o reglementare constituţională distinctă de aceea a desemnării miniştrilor interimari.

Întrucât desemnarea miniştrilor interimari, reglementată de dispoziţiile art. 107 din Constituţie, nu presupune exercitarea competenţei Parlamentului la care face referire art. 85 alin. (3) din Legea fundamentală, nu se poate susţine încălcarea de către Preşedintele României a acestei competenţe sau a "procedurii prealabile" impuse de acelaşi text constituţional", a scris pe Facebook avocatul Toni Neacșu.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?