DNA: TONI GREBLĂ, urmărit penal pentru trafic de influență. Ar fi luat mită rochii de damă și un BMW

 

Premieră în justiția din România: un judecător CCR este urmărit penal de DNA. Toni Greblă, actual judecător CCR și fost senator PSD, a fost adus la DNA cu mandat, fiind suspectat de trafic de influență, din perioada în care era senator. Greblă este suspectat că ar fi primit materiale electorale pentru campania din 2012, un autoturism BMW şi două rochii de la finul său, omul de afaceri Ion Bîrcină, pentru a interveni în sprijinul firmelor acestuia. Greblă a părăsit sediul DNA, după jumătate de oră de audieri. DNA a trimis un comunicat  în care se precizează ca a fost dispusă începerea urmăririi penale pe numele lui Toni Greblă, pentru infracțiunile de trafic de influență și constituire de grup infracțional organizat.

UPDATE 17:09: Opt persoane, printre care deputaţii PSD Iulian Iancu şi Lucian Şova, Horia Hăhăianu, director la Transelectrica, omul de afaceri din Moldova Victor Dolghi şi alte patru persoane sunt urmărite penal în dosarul judecătorului Curţii Constituţionale, Toni Greblă, potrivit DNA, informează Mediafax.

Toni Greblă a precizat, la sosirea la sediul DNA, că a fost adus în calitate de martor, dar surse au declarat pentru Realitatea TV, că acesta este cercetat pentru trafic de influență, din perioada în care era senator PSD, mai exact, 2010- 2014. Acesta ar fi primit foloase necuvenite, printre care, o mașină BMW X5,  suma de 1200 de lei, echivalentul a 2 rochii de  damă pentru soția sa,  dar și 150 000 de capse, 6 capsatoare și cordelină, printre materialele pentru campania electorală din 2012, se arată în referatul procurorilor DNA.

Foloasele ar fi provenit de la omul de afaceri Ion Bîrcină. În schimbul foloaselor, Greblă i-ar fi promis lui Bîrcină ca va interveni pe lângă funcționari publici, pentru a-i determina să favorizeze firmele pe care acesta le are.

UPDATE 12.10: Au avut loc percheziții la ferma agricola a familliei Greblă, în comuna Telești din județul Gorj, la care judecătorul CCR figurează ca asociat, așa cum reiese din comunicatul DNA. Ferma care are ca obiect de activitate creștere struților se află pe proprietatea soacrei lui Toni Greblă. 

UPDATE 12.00: Deputatul Lucian Șova a fost adus la DNA, cu mandat, dar acesta a refuzat să facă declarații.

UPDATE 11.38: Doi deputați de Bacău sunt cercetați în dosarul lui Toni Greblă. Iulian Iancu și Lucian Șova vor fi aduși și ei la DNA, pentru audieri. 

UPDATE 11.14: DNA a dispus începerea urmăririi penale pe numele lui Toni Greblă, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență,  dar și constituirea unui grup infracțional organizat. 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de: GREBLĂ TONI, senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- trafic de influenţă, în formă continuată

- două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,

- constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate), se arată în comunicatul DNA.

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2010 – 2015, suspectul Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, a pretins şi primit de la administratorul mai multor societăţi comerciale, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele:

- în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită, întreținerea şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate de omul de afaceri), în echivalent de 56.070 euro;

- în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri

- în 02.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare);

- în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afişe

Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de omul de afaceri, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ş.a.).

În comunicat se mai fac precizări cu privire la acuzația de constituire de grup infracțional organizat:

Împreună cu alte persoane, suspectul Toni Greblă a constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a iniţia raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România – Federaţia Rusă, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de către Rusia a unui embargou unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeană.

În acest sens, membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, atât în ţară, cât şi în afara ţării, acţionând coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit.

În perioada 2014 – 2015, aceştia au efectuat acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate, prev. de art.273 din Legea nr.86/2006 – Codul Vamal.

Toni Greblă este acuzat că, începând din august 2014, ar fi întreprins demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între omul de afaceri Ion Bîrcină şi Constantin Bartolomeu Săvoiu, cunoscut ca "Generalul".

Update 11.00 Ion Bîrcină a ajuns la sediul DNA, pentru a fi audiat. Acesta a precizat că are atât de mulți bani încât nu știe ce să facă cu ei și a admis că i-a acordat bani lui Toni Greblă, motivând că așa este în familie: ”Bună ziua fetelor(..) Am bani de nu știu ce să fac cu ei. Ne împrumutăm, așa este în familie”, a spus finul lui Toni Greblă, la DNA.

Update 10.20: La DNA a fost adus și generalul în rezervă Bartolomeu Săvoiu, care va fi audiat în același dosar.

Update 9.30. Toni Greblă a ieșit de la audierile DNA, după doar jumătate de oră: ”Nu pot să va spun, am fost adus, mi-au fost aduse la cunostinta niste activitati pe care le-ar fi desfasurat cunostinte de-ale mele sau rude, nu pot sa va spun foarte multe din dosar dar vreau sa va spun doua lucruri, nu am luat niciodata bani pentru activitatile pe care le-am desfasurat si oricum prezenta azi nu are nicio legatura cu activitatea la CCR. Sunt lucruri vechi pe care nu pot sa vi le dezvalui acum” a spus Greblă la ieșirea de la DNA. Acesta a mai spus că Ion Bîrcină este finul său și a recunoscut că are o mașină de la acesta pe care o folosește din când în când: ”De la rude, da, sigur. O folosesc din cand in cand. Da, este finul meu”. 

Greblă nu a recunoscut, în schimb, că l-ar fi sprijinit pe acesta și nici că ar fi primit rochii pentru soția sa: ” Nu, nu l-am sprijinit niciodată. Doamne ferește(n.r. nu a primit rochii cadou pentru soția sa).

Judecătorul CCR a precizat că a fost ridicat de la apartametul ăn care locuiește și a admis că îi este periclitată imaginea, după ce a fost adus la  DNA. 

Ce conține referatul procurorilor

Potrivit unor documente ale procurorilor, obţinute de MEDIAFAX, în perioada 2010-2015, Toni Greblă ar fi pretins şi primit de la Ion Bîrcină mai multe foloase necuvenite, atât în perioada în care a fost senator, respectiv până în 18 decembrie 2013, cât şi după ce şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională. "Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ş.a.)", se arată în documentele citate. Toni Greblă ar fi primit de la Ion Bîrcină folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru autoturismul marca BMW Serie 5, înmatriculat succesiv pe numele societăţilor Hermens Comimpex SRL, Agena Systems SRL, Electric Service Orient SRL şi Electro Construct System SRL, toate fiind controlate de Bîrcină, valoarea totală a acestora fiind de 56.070 de euro, precum şi folosinţa gratuită a postului telefonic înregistrat pe SC Power Plus SRL.

De asemenea, Toni Greblă ar fi primit de la finul său, în 2 noiembrie 2011, suma de 1.200 de lei, reprezentând echivalentul a două rochii de damă, cadou pentru soţia judecătorului CC. În documentele procurorilor se mai arată că Toni Greblă ar fi primit, în octombrie 2012, materiale electorale pentru campania privind alegerile parlamentare, respectiv: "şase capsatoare, 150.000 de capse, 2/3 km de cordelină şi alte materiale, toate pentru lipirea a 20.000 de afişe şi alte materiale electorale". Toni Greblă mai este suspectat că, în perioada 2010-2015, "a exercitat în fapt activităţi specifice calităţilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societăţii) şi director general (activităţi comerciale), în mod ocult şi prin interpuşi, încălcând dispoziţiile de incompatibilitate prevăzute de articolul 102 lit. b şi c raportat la art.110 şi art.82 alin. 1 lit. a din Legea nr.161/2003 (privind incompatibilităţile judecătorului de la Curtea Constituţională şi senatorului)", potrivit procurorilor.

Toni Greblă este judecător la Curtea Constituţională din decembrie 2013, din partea Senatului, el înlocuind-o atunci pe judecătoarea Iulia Motoc, aleasă magistrat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. După ce a fost numit judecător, Toni Greblă a demisionat din calitatea de senator PSD, deţinută din 2008.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
8 0
Rans
22 Jan 23:53
@paul
Nu cred ca a SRI. Poate a altor servicii mult mai puternice. Sa ne gandim putin la SUA...
Răspunde
15 -1
Paul
22 Jan 14:40
Asteptam sa il salte de cand a introdus legea cu dedicatie pt Gabriel Resources, Rosia Montana, dar ce sa vezi, il salta pt 2 rochii si cativa struti tocmai cand a picat legea securitatii cibernetice. DNA a devenit divizie de control SRI, bine zicea Cristoiu!
Răspunde
5 -8
22 Jan 13:05
ilasciuc danut says:

Ma scuzatzi ca imi permit sa gandesc independent dar mie tarashenia Grebla imi pare mai degraba a cocatura SRI menita sa indeparteze un spion rus de la varful institutiilor statului roman...la sesizarea CIA !

vrajeala cu mita in rochii si nadragi folositzi...capsatoare si bete de chibrit e pemnibila.
Toni grebla...ufff cum sa va spun apare intr/un top strans de potentziali infiltratzi FSB... asha ca tragetzi concluziile voi
Răspunde
14 -1
22 Jan 12:30
scrisoare redeschisa pentru SRI :

am sa cred in marlaniile voastre doar in ziua in care veti dezlantzui jihad-ul anticoruptzie !
shtitzi voi la ce ma refer !
in loc de biserici ponta mai bine faci brutarii...ca esti mare meshter Manolea
Răspunde
16 -2
22 Jan 12:18
deci SRI se ocupa cu aceste tipuri de shantajuri !
politicienii nu platesc cand sau imediat dupa ce apar indiciile ca ar fi calcat stramb ci atunci cand "defecteaza" si nu fac jocurile obscure cum e aceasta lege Big Brother !
Pe de alta parte daca Grebla a crezut ca poate sa ascunda o ferma de strutzi prin interpushi (soacra) atunci e el un fazan !
lacomia, coruptzia se simt ca acasa in rromania ! Fura totzi cat pot iar fraierii platesc taxe si impozite... Shi mana grebla se facu !
Răspunde
14 -1
22 Jan 11:59
deci SRI se ocupa cu aceste tipuri de shantajuri !
politicienii nu platesc cand sau imediat dupa ce apar indiciile ca ar fi calcat stramb ci atunci cand "defecteaza" si nu fac jocurile obscure cum e aceasta lege Big Brother !
Pe de alta parte daca Grebla a crezut ca poate sa ascunda o ferma de strutzi prin interpushi (soacra) atunci e el un fazan !
lacomia, coruptzia se simt ca acasa in rromania ! Fura totzi cat pot iar fraierii platesc taxe si impozite... Shi mana grebla se facu !
Răspunde
20 -3
@?????
22 Jan 11:27
Sigur e o legatura, momentul ales o arata clar, desi probabil Grebla chiar e vinovat. E un semnal, "nu jucati cum cantam noi, aveti destule bube in cap ca sa va aranjam". Cine nu are bube in cap, nici nu ajunge in functii inalte, fiindca nu e controlabil. Asa merg lucrurile in politica, si nu doar in Romania. Cat despre Grebla, va fi inlocuit la CCR cu cineva recomandat de servicii. Probabil si mai corupt, deci si mai controlabil.
Răspunde
26 -5
?????
22 Jan 10:01
E vreo legatura cu faptul ca taman ieri Legea SECURITATII Cibernetice n-a trecut de CCR, a treia oara?
Răspunde
22 0
22 Jan 10:02
4 fara doar si poate...DNA e o loja a SRI...in rromania se lupta mafiile pentru interesele lor!
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?