Dacă prim-ministrul României vorbește serios atunci cînd a sugerat că-l interesează agrumentele stîrnite de ideea sa, iată cîteva dintre ele:
1. Premierul nu este proprietarul informațiilor publice ci, precum presa însăși, doar păstrătorul lor temporar. E ca atunci cînd se întreabă unii oameni ”cum de aveți curaj să publicați asta?”, iar răspunsul natural este: publicăm pentru că nu sînt informațiile noastre, ci ale publicului. Guvernul, ministerele, autoritățile, demnitarii și, în final, jurnaliștii care intră în posesia datelor, sînt custozii informațiilor, nu arendașii lor capricioși. Genul acesta de argument fundamental în orice democrație a fost adus în discuție de ONG-urile specializate, precum Active Watch sau Centrul pentru Jurnalism Independent.
2. Dreptul la libera informare, conform CEDO, nu e un privilegiu acordat de Guvern cetățenilor cînd acesta consideră că ei merită și retras dacă autoritățile consideră, de pildă, că sursa informațiilor este ilicită. Dreptul la informare este atît de bine apărat în societățile democratice încît, în unele situații, statele acceptă că presa îl poate culege și din surse nelegitime.
Mai multe pe tolo.ro
