Toate oraşele şi municipiile, obligate prin lege să numească o arteră principală "1 Decembrie 1918"

 
Calea Călăraşilor, Bucureşti
Calea Călăraşilor, Bucureşti
FOTO: REALITATEA.NET

O arteră principală de circulaţie din fiecare oraş şi municipiu se va numi "1 Decembrie 1918", stabileşte o lege iniţiată de către ministrul Apărării, Mircea Duşa şi promulgată marţi de preşedintele Traian Băsescu, scrie Mediafax.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale remis MEDIAFAX, preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi Decretul privind promulgarea Legii pentru organizarea şi desfăşurarea evenimentelor dedicate Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie.

Legea a fost iniţiată de Mircea Duşă, în calitate de deputat PSD, şi reglementează organizarea şi desfăşurarea evenimentelor dedicate Zilei Naţionale a României la nivelul administraţiei publice centrale şi locale.


Conform actului normativ, Ziua Naţională a României va fi marcată de autorităţile publice centrale şi locale şi celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi ceremonii militare specifice, organizate de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Mai mult pe Mediafax.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
1 -2
Popescu
15 Oct 11:52
Azi-maine ni se va impune si B-dul: Victoria,..., Iliescu, Ponta , Basescu, numai B-Dul: Independentei, libertatii, democtatiei adevarate nu vor mai exista.
Răspunde
3 -1
Alex
14 Oct 17:24
Si acum totul va fi bine. Daca fiecare localitate va avea o str cu numele asta, si s-a dat in sf lege cu chestia asta ma astept acum sa creasca economia, sa dispara coruptia, sa creasca salariile. Eu deja simt cum viata mea parca e mai buna acum ca stiu ca asa o lege vitala a fost propusa si promulgata. E bine ca politicienii se concentreaza pe ce conteaza cu adevarat in tara asta.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?