TIB 2018 - 4 zile de tehnică, robotică şi invenţii, la ROMEXPO (P)

 
TIB 2018 - 4 zile de tehnica, robotica si inventii, la ROMEXPO (P)
TIB 2018 - 4 zile de tehnica, robotica si inventii, la ROMEXPO (P)

Centrul Expoziţional ROMEXPO găzduieşte între 10 şi 13 octombrie, a.c., cea mai mare manifestare cu profil tehnic, organizată anual în România, TIB - TÂRGUL TEHNIC INTERNAŢIONAL BUCUREŞTI.



Evenimentul, conceput şi organizat de ROMEXPO, în parteneriat cu Camerele de Comerţ si Industrie din România, reuneşte, la cea de-a 44-a ediţie, peste 80 de expozanţi din 8 ţări. Pe lângă companii din industria de resort autohtonă, vor fi prezenţi şi mari jucători ai pieţei de profil, din ţări precum: Belgia, Bulgaria, Franta, Germania, Italia, Ungaria si Slovacia . Astfel, gradul de internaţionalizare al TIB, în acest an, este de 25%.

TIB 2018 ocupă o suprafaţă expoziţională de peste 4000 de mp şi este organizat în pavilion B1, si pe platforma exterioara 11.

Evenimentul este dedicat tuturor specialiştilor interesaţi de noutăţile şi tendinţele apărute la nivel mondial, în domeniile: robotică, inginerie mecanică, electrică şi auto, electronică şi comunicaţii, IT şi software, echipamente, tehnologii si materii prime pentru producţia şi prelucrarea maselor plastice, metalurgie, echipamente hidraulice, transport şi depozitare.

Companii de notorietate mondială expun la TIB 2018

Unii dintre cei mai importanţi producători şi furnizori de echipamente, tehnologii, servicii cu profil tehnic se reunesc la TIB.

Vizitatorii vor beneficia de o serie de prezentări şi demonstraţii de maşini şi echipamente care asigură o mai mare flexibilitate şi creştere rapidă a productivităţii, în domeniul industrial şi în cele conexe acestuia. Astfel, pe parcursul celor patru zile de târg, unele dintre companiile prezente îşi vor expune o serie de modele noi şi performante de maşini cu comandă numerică computerizată: strunguri, freze, maşini de găurit etc.

Din expoziţie nu vor lipsi soluţiile inovative din domeniul tehnologiei senzorilor, fiind prezente companii cu tradiţie pe acest segment. Cei interesaţi de echipamentele de debitare cu jet de apă şi pulbere abrazivă vor avea ocazia să afle noutăţile în domeniu de la furnizori autohtoni renumiţi pentru paleta largă de tehnologie oferită pieţei de profil.

Ariile de interes şi atracţie ale TIB 2018 vor fi, ca în fiecare an, zonele de robotică şi masini industriale, unde poate fi urmărit întregul proces de realizare a diferitelor piese, dar şi zona de design industrial.

Noutăţile TIB 2018, care vin să simplifice procese tehnologice şi să scurteze timpii de lucru, sunt legate de:

  • robotica si integrarea sistemelor;
  • planificarea si controlul resurselor intreprinderii / productiei;
  • materiale si componente electrice;
  • inginerie mecanica;
  • prelucrarea metalelor (masini-unelte, strunguri, masini de frezat, de gaurit, de filetat, de debitat, masini de taiere cu laser);
  • unelte;
  • metalurgie;
  • sudura;
  • transport auto, manipulare, echipamente pentru manipulare;
  • tehnologii si sisteme de depozitare.

În aceeaşi perioadă cu TIB, la ROMEXPO se desfăşoară şi INVENTIKA, salonul de invenţii şi  inovaţii, eveniment ce se adresează: inventatorilor, cercetătorilor, academicienilor şi tuturor celor care împărtăşesc ideea că inovaţia este motorul pe care se bazează evoluţia.

Program de vizitare TIB si INVENTIKA:

10 - 12 octombrie, orele 10:00 – 18:00

13 octombrie, orele: 10:00 – 16:00.

 

Acces:

Bilet intrare: 20 lei/zi

Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilitati si persoanele institutionalizate beneficiaza de intrare gratuita

Tarif acces parcare: 5 lei/ ora

 

Mai multe detalii despre evenimente se găsesc pe:

•           www.tib.ro

•           www.inventika.ro

•           Facebook: TIB - Targul Tehnic International Bucuresti si Inventika Romexpo



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?