Tetra Pak a lansat competiția națională cu premii „Ţinutul laptelui”

Tetra Pak a lansat competiția națională cu premii „Ţinutul laptelui”

Bucureşti, 21 mai 2014 – Tetra Pak, lider în industria procesării şi ambalării alimentelor, anunţă lansarea competiţiei naționale „Ţinutul laptelui”. Competiția se adresează elevilor din clasele 0-VIII și constă într-un joc online educativ despre felul în care este produs și ambalat laptele şcolar şi despre reciclarea cutiilor de lapte după folosire.

“Tetra Pak continuă și în acest an eforturile de promovare a alimentației echilibrate și a beneficiilor consumului de lapte la copiii, prin campania educațională. Îi invităm pe copii să participe la această competiție cu premii, să descopere lucruri noi despre lapte și despre protecția mediului. Ne dorim să contribuim la creșterea nivelului de informare a părinților și cadrelor didactice despre necesarul nutrițional al copiilor și despre felul în care bunele obiceiuri alimentare sunt formate și încurajate în familie și la școală”, declară Cristina Dumitru, Communications Manager SEE, Tetra Pak South Eastern Europe.

Noul site www.laptescolar.ro și jocul Ținutul laptelui îi învață pe copii despre beneficiile consumului de lapte, modalitatea de producere și ambalare a laptelui școlar și importanța reciclării cutiilor goale de lapte. Cadrele didactice și părinții află informațiii despre beneficiile laptelui, precum și despre motivele pentru care la nivel internațional și european sunt derulate programe de distribuire a laptelui în școli.

Despre concurs

Concursul se adresează elevilor din clasele 0-VIII aparţinând oricărei instituţii de învăţământ recunoscută oficial (de stat sau privată), cu domiciliul stabil sau reşedinţa în România.  În urma clasamentului final, primii 20 de finaliști validați vor câștiga câte un tichet de cumpărături online în valoare de 400 de lei.

În acest an, competiţia națională „Ţinutul laptelui” inițiată de Tetra Pak este susținută de companiile Albalact, Lactalis și Simultan.

 

Regulamentul competiției este disponibil pe site www.laptescolar.ro

Ce spun studiile și specialiștii

Conform unui studiu1 comandat de Tetra Pak și realizat de 360insights în rândul consumatorilor urbani, numai 43% dintre români iau micul dejun zilnic sau aproape zilnic acasă, jumătate dintre ei având copii pe care astfel nu îi învață că e sănătos și important să ia micul dejun. Dintre acești consumatori, persoanele active au cele mai mici procente (38% dintre cei de 18-24 de ani și 39% dintre cei de 25-34 de ani); în schimb, procentele cresc în rândul consumatorilor maturi și vârstnici (53% dintre cei de 45-54 de ani, 72% dintre cei de 55-64 de ani). Obiceiul de a lua micul dejun nu este influențat de existența unui copil în familie, deoarece doar 50% dintre cei care iau micul dejun frecvent (zilnic sau aproape zilnic) au copii.

În plus, consumul de lapte în România este unul dintre cel mai redus din Uniunea Europeană - doar 32 de ml de lapte ambalat pe zi, de persoană2, în condițiile în care Societatea de Nutriție din România recomandă două-trei porții de lapte și derivate pe zi, o porție de lapte însemnând o cană de lapte3.

În acest context, specialiștii recomandă încurajarea obiceiurilor alimentare echilibrate, consumul zilnic de lapte fiind unul dintre acestea. Laptele trebuie să fie ambalat deoarece acesta este steril, adică a fost controlat sanitar-veterinar și, prin procesul de ambalare la temperatură înaltă, toți potențialii germeni au fost distruși fără afectarea compoziției laptelui.

“Copiilor preșcolari și școlari li se recomandă să consume două-trei porții de lapte și produse lactate pe zi (o porție de lapte însemnând o cană de lapte), pentru a le asigura necesarul zilnic de de calciu, fosfor și proteine. De aceea, la nivel european se recomandă informarea părinților, a cadrelor didactice și a copiilor privind alimentația echilibrată optimă din punct de vedere nutritional, pentru menținerea stării de sănătate”, ne recomandă Prof. dr. Gabriela Radulian, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice.

Copiii și adolescenții au un necesar mai crescut de calciu, de aceea laptele este una dintre primele opțiuni alimentare. Prevenția rahitismului este foarte importantă la copii, încă din primele zile de viață, de aceea laptele care contine cca 125 mg de calciu la 100 de ml, este important să facă parte din alimentația echilibrată a copilului. Nevoia de calciu la copii este foarte ridicată, astfel:

Copil de 0-12 luni – 400-800 mg/ zi

Copil 1-3 ani – 500 mg/zi

Copil 4-8 ani – 800 mg/zi

Pubertate – 1300 mg /zi

Despre campanie

Campania “Laptele, aliatul creșterii echilibrate a copiilor preșcolari și școlari” (www.laptescolar.ro) inițiată de Tetra Pak face parte din programul strategic de promovare a consumului de lapte ambalat în rândul copiilor preșcolari și școlari, ca parte a unei alimentații echilibrate, venind în completarea eforturilor făcute în cadrul programului european „Lapte în școli” și în cadrul unor inițiative ale Organizației Națiunilor Unite, Food and Agriculture Organization (UN-FAO).

În anii anteriori, acest program inițiat de Tetra Pak a inclus de la vizite în școli și discuții cu elevii și cadrele didactice, seminarii susținute cu ajutorul medicilor de familie pentru copii, familii și cadre didactice, concursuri organizate în școli la nivel național în parteneriat cu Ministerul Educației și dezbateri împreună cu specialiști, reprezentanți ai autorităților (Ministerele Educației și Sănătății, Institutul de Sănătate Publică), mass media și ai unor organizații neguvernamentale care derulează activități de educare a copiilor.

DESPRE TETRA PAK

Tetra Pak este liderul mondial în soluţii de procesare, ambalare şi distribuire a produselor alimentare lichide. Lucrând îndeaproape cu clienţii şi furnizorii noştri, oferim produse sigure, inovatoare şi în armonie cu protecţia mediului înconjurător, care satisfac în fiecare zi cerinţele consumatorilor din peste 170 de ţări. Având aproximativ 23000 de angajaţi în peste 85 de ţări, noi credem în asumarea cu responsabilitate a poziţiei de lider în industria de profil, pentru crearea unei creşteri profitabile în armonie cu protecţia mediului înconjurător şi cu o bună conduită socială.

Motto-ul nostru, „PROTEJEAZĂ CE E BUN™", reflectă viziunea noastră de a oferi alimente sănătoase şi disponibile oriunde. Mai multe informaţii despre Tetra Pak sunt disponibile pe www.tetrapak.ro

 

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?