Eugen Teodorovici, maestrul haosului economic, le dă lecţii de prudenţă oficialilor europeni

 

Eugen Teodorovici, răspunzător, împreună cu Darius Vâlcov, de haosul de la Bursa de Valori, de devalorizarea accelerată a leului şi de starea de incertitudine din economie, le recomandă prudenţă specialiştilor Comisiei Europene care fac estimările privind evoluţiei economică a României. 



Eugen Teodorovici a susținut o conferință de presă la finele întâlnirii de marți a Consiliului UE pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), la care a vorbit despre previziuni, în prezența vicepreședintelui Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, scrie Mediafax.

„Comisia Europeană și-a publicat recent previziunile economice. (...) Aș dori să subliniez că previziunile economice au devenit tot mai importante, în special în contextul economic volatil cu care ne confruntăm în prezent. Comisia Europeană este profund conștientă că are o mare răspundere în momentul în care publică aceste previziuni.

Subestimarea sistematică a ratei creșterii are un impact direct asupra percepției investitorilor și în consecință și asupra costului creditării. Nu mai este nevoie să reamintim rolul pe care îl joacă previziunile în formualrea și evaluarea politicilor economice naționale”, a spus Teodorovici.

Teodorovici a cerut ca în rapoarte să fie publicate atât previziunile Comisiei Europene, cât şi rezultatele finale,  eventua şi diferenţele între ce a anticipat Comisia şi, într-un final, ce s-a întâmplat în economie. Ministrul de Finanţe a invocat diferenţe mari din ultimii ani între estimările pesimiste ale CE şi rezultate bune ale economiei româneşti.

Comisia Europeană și-a menținut, în prognoza de iarnă, estimarea că economia României va crește anul acesta cu 3,8% față de anul trecut, la fel ca în prognoza de toamnă. 

Proiectul de buget al guvernului Dăncilă în schimb a fost fundamentat pe o creștere economică de 5,5%.

În plus, CE și-a menținut prognoza că economia României va crește anul viitor cu 3,6%, față de acest an.

Comentariul lui Eugen Teodorovici vine în contextul în care el şi Darius Vâlcov, în ultima lună şi jumătate, au aruncat în haos economia României, prin măsuri anunţate intempestiv (OUG 114 - privind noi taxe impuse băncilor şi companiilor din energie) şi declaraţii contradictorii.

Butonul roșu l-a apăsat ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici. În seara de 18 decembrie, el a aruncat bomba de la pupitrul Palatului Victoria. Un val de taxe care vizau în principal băncile, companiile din energie, asigurări și industria telecom.

Darius Vâlcov, strategul economic al PSD și cel care s-ar afla în spatele ordonanței lăcomiei, a încălcat în repetate rânduri regulile pieței de capital și a influențat evoluția acțiunilor. Totul s-a întâmplat sub ochii ASF, instituția care ar trebui să vegheze asupra Bursei de Valori București. Realitatea TV a pus cap la cap declarațiile lui Darius Vâlcov și impactul lor asupra acțiunilor listate. 

CUM S-A JUCAT DARIUS VÂLCOV CU BURSA (SURSĂ Realitatea TV)

sursă foto: Agerpres

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Groza
13 Feb 13:27
Nu este in regula sa te incorzoi cu cei care manuiesc finantele in lume.Sa nu patim ca Venezuela.
Răspunde
0 0
Asta nu e sanatos !!! Si e lasat sa “presteze” ...
12 Feb 20:10
RO se despopuleaza grotesc, economie ioc, industrie ioc, agricultura, pamint si paduri date la straini, invatamint ioc, sanatate ioc, imprumuturi girla, ... ce “subestimare” mai trebuie facuta ?
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?