Eugen Teodorovici îl acuză pe Tudorel Toader: "Când să iei semnătura, dispare semnatarul"

 

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, se plânge că Ministerul Justiției îi pune bețe în roate în cazul Fondului Suveran de Investiții și al proiectului privind insolvența. „Încep să cred că este o încercare de fugă de asumare a unor decizii”, a spus Teodorovici. El a precizat că încearcă de câteva zile să ia un aviz pe proiectul privind insolvența, dar dispare semnatarul.

"Am senzația că o lipsă de dorință de asumare. Încerc de câteva zile, convenim un aviz din Justiție, când să iei semnătura, dispare semnatarul. Încep să cred că este o încercare de fugă de asumare a unor decizii. Zona insolvenței ar trebui să fie a Finanțelor, nu a Ministerului Justiției. (...) Mediul privat este pro (cu privire la proiect n.r.). Sunt sensibili cei care își pierd anumite zone de influență în zona insolvenței", a spus Teodorovici, într-o conferință de presă.

El a precizat, referindu-se la Fondul Suveran, că autoritățile s-au angajat ca până la finalul acestui an să fie stabilit cadrul legislativ.

"A fost acel vot în Parlament, apoi Curtea Constituțională a indicat un alt mod de a legifera. Asta am și pregătit, o OUG pentru a da un cadru general referitor la astfel de instrumente financiare, iar apoi să fie o Hotărâre de Guvern pentru acest exemplu, cum e Fondul Suveran. Apoi vom avea acte secundare pentru a stabili modul în care un astfel de instrument ia naștere", a spus ministrul Finanțelor.

"Din păcate aici am primit din partea Ministerului Justiției foarte multe, mai multe observații decât a fost actul în sine. Nu înțeleg, modul că ne asumăm ca și echipă guvernamentală anumite obiective, mai ales cele foarte importante, cum este Fondul Suveran de Investiții, atunci cred că rolul nostru ca miniștri este să fim preocupați ca echipele noastre să lucreze în aceeași direcție cu aceeași viteză și fără a încerca să fim mai altfel decât suntem sau mai altfel decât ceilalți. Sunt dezamăgit de faptul că primesc și am primit de la Ministerul Justiției foarte multe aspecte care mai de care... A fost în Parlament, a fost o analiză făcută, s-a dat un vot. Noi, în septembrie, trebuie să ieșim cu noul cadru legislativ la nivel de OUG pentru a legifera ca un astfel de instrument să poată să fie operațional cât mai repede. Or, în cadrul anumitor ministere nu se înțelege, ori miniștrii ar trebui să fie mai preocupați de modul în care echipele lucrează pentru că aceia ce ne-am asumat cu toții atunci când am fost numiți în funcția de miniștri să fie dus la bun sfârșit". 

"Am vorbit cu dânsul (ministrul Justiției n.r.), a fost plecat, a venit dintr-o delegație, acum văd că iar e plecat într-o altă delegație. Între două evaluări și două deplasări este mai greu să faci un Fond Suveran", a precizat Teodorovici.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Dorel
17 Sep 17:39
ministerul justitie pune bete in roata evolutiei pozitive a tarii ! cum poti sa dezamăgesti omul pentru '' ... faptul că primesc și am primit de la Ministerul Justiției foarte multe aspecte care mai de care ... ''. S-a votat la partid ? Da, atunci inseamna ca e treaba terminata ce tot atitea ''aspecte'' ! SA VOTAT si e suficient !
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?