Teodorovici, atac la Băsescu! Ce replică i-a dat ministrul, fostului președinte

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus vineri, la Ploieşti, că Traian Băsescu „a minţit şi furat toată viaţa”, iar acum dă sfaturi.



Întrebat de un jurnalist despre declaraţiile lui Adrian Ţuţuianu, care ca vorbit despre PSD ca fiind un „partid de maimuţe”, Eugen Teodorovici a crezut că întrebarea face referire la declaraţiile fostului preşedinte Traian Băsescu, care l-a pus pe lista remaniaţilor.

„Am crezut că mă întrebaţi altceva, nu comentez aceste discuţii, în fine, repet, sunt chestii care trebuie să fie discutate, tranşate la nivelul CEx-ului (...) nu cred că fac bine nici nouă ca partid (...) astfel de discuţii în spaţiul public. Am crezut că mă întrebaţi de ceea ce a spus domnul Băsescu, dar dumneavoastră nu mă întrebaţi de ceea ce spune un expirat din punct de vedere politic, aşa cum e domnul Băsescu, care a minţit şi a furat toată viaţa lui şi acum vine să ne dea nouă sfaturi. E bine să se retragă la pensie”, a spus Eugen Teodorovici.

Vorbind despre cine ar trebui să plece din Guvern, Băsescu i-a nominalizat, joi, pe Paul Stănescu – vicepremier, ministrul Dezvoltării, Eugen Teodorovici – ministrul Finanţelor, Pere Daea – ministrul Agriculturii, Dănuţ Andruşcă – ministrul Economiei şi Rovana Plumb – ministrul Fondurilor Europene.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?