Tenis. Marius Copil, învins în primul tur al turneului ATP de la Budapesta

Tenis. Marius Copil, învins în primul tur al turneului ATP de la Budapesta
Tenis. Marius Copil, învins în primul tur al turneului ATP de la Budapesta

Tenismanul român Marius Copil a fost învins de slovenul Aljaz Bedene, cap de serie numărul cinci, cu 6-7 (3), 7-5, 6-3, luni, în prima rundă a turneului ATP de la Budapesta, dotat cu premii totale de 501.345 euro.



Copil (27 ani, 84 ATP) a cedat după două ore şi 25 de minute de joc efectiv, după ce jocul a fost întrerupt de ploaie la scorul de 5-4 pentru Bedene în setul secund, când Copil avea avantaj.

Bedene (28 ani, 57 ATP) a reuşit să câştige setul al doilea, iar apoi a dominat actul decisiv, adjudecat cu 6-3.

Copil a reuşit 10 aşi şi a comis 4 duble greşeli, iar Bedene a avut 3 aşi.

De remarcat că Bedene l-a învins de două ori pe Copil anul trecut la Budapesta, în ultimul tur al calificărilor, cu 6-3, 6-7 (2), 6-1, iar apoi şi în prima rundă a tabloului principal, cu 7-5, 6-2.

Copil va primi un cec de 5.075 euro şi va juca şi la dublu, alături de Florin Mergea, împotriva perechii Marcelo Demoliner (Brazilia)/Santiago Gonzalez (Mexic).

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?