Temperaturi de vară! Meteo pe 22 septembrie

 

Vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii septembrie. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 28 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări pe parcursul zilei în zona de munte, unde izolat va ploua slab. Vântul va avea intensificări în sudul Banatului si local şi în Dobrogea şi Bărăgan. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

 

În Capitală, vremea va fi în continuare uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an; astfel, dimineaţa vor fi 14-15 grade şi temperatura maximă va fi de 26...27 de grade. Cerul va fi variabil iar vântul va sufla slab şi moderat.

La mare vremea va fi în general frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 26 de grade. Noaptea şi dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Temperatura apei mãrii va fi cuprinsă între 21 şi 23 de grade.

Munte vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii septembrie. Vor fi 20 grade la la Stâna de Vale şi Predeal, 18 la Sinaia şi Păltiniş, 15 la Semenic şi 14 pe vf. Toaca din Ceahlău. Cerul va fi temporar noros şi doar izolat va ploua slab.

Miercuri, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării, astfel că temperaturile maxime trec de 25 de grade în toată ţara şi ajung la 30 de grade la Oradea, Timisoara dar şi la Iaşi. Cerul va fi parţial noros şi doar izolat va plouă în sudul extrem şi la munte. Vântul va avea unele intensificări în sudul Banatului.

În Capitală, vremea va fi caldă, cu 14-16 grade dimineata si o maximă termică de 27...28 de grade. Cerul va parţial noros si vântul, slab şi moderat.

Joi vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor scădea în aproape toată ţara, rămânând totuşi peste mediile climatologice specifice datei. Temperaturile maxime se vor încadra între 21-22 de grade în nordul Olteniei şi al Munteniei dar şi în depresiunile transilvane şi 29 de grade la Iasi. Va ploua pe arii relativ extinse, mai ales sub formă de aversă, vor fi şi descărcări electrice şi grindina si local cantităţile de apă vor fi însemnate. Vântul va avea unele intensificări în zonele montane şi în Dobrogea.

În Bucureşti, cerul va avea înnorări şi va ploua mai ales pe timpul zilei. Dimineaţa 16-17 grade dar maxima zilei, mai mică decât miercuri, 22-23 de grade.


Vreme în general frumoasă în regiunile intracarpatice, numai la munte izolat va ploua slab. La amiază, temperatura ajunge la valori in jur de 25-26 de grade, mai mici in depresiunile intramontane, 23 la Miercurea Ciuc.

În sud, vreme plăcută cu cer variabil şi doar la munte câteva ploi slabe. Maximele zilei sunt cuprinse între 25 si 27 de grade, valori peste mediile multianuale cu 2-3 grade. În Bărăgan, vântul va prinde putere temporar.

În Dobrogea, cald şi frumos. 27 de grade la amiază la Tulcea şi 25 la Constanţa. Local, vântul va avea intensidficari.

Vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii septembrie şi în Moldova. Amiaza de vară in sudul si centrul regiunii cu valori termice între 25 si 27 de grade. În nord, tot cald dar cu 22-24 de grade la amiază.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?