Tecău şi Rojer vor juca finala de dublu a turneului de la Dubai pentru al doilea an la rând

Perechea româno-olandeză Horia Tecău/Jean-Julien Rojer va juca finala probei de dublu a turneului de tenis ATP de la Dubai (Emiratele Arabe Unite) pentru al doilea an la rând, graţie victoriei reuşite vineri în faţa cuplului Ivan Dodig (Croaţia)/Rajeev Ram (SUA), cu 7-5, 6-3.



Tecău şi Rojer, favoriţii numărul doi şi campioni en titre, s-au impus după o oră şi 46 de minute de joc efectiv în faţa perechii cap de serie numărul doi, într-un meci perturbat de ploaie. Jocul a fost întrerupt după doar două ghemuri (1-1) în primă instanţă, iar apoi în setul secund, la scorul de 2-2, 15-15.


Învingătorii au avut 3 aşi şi 2 duble greşeli, însă nu au oferit nicio oportunitate de break perechii Dodig/Ram, care a reuşit 9 aşi şi a comis o singură dublă greşeală.

Horia Tecău şi partenerul său şi-au asigurat un cec de 83.360 dolari şi 300 de puncte ATP, urmând să joace în finală cu perechea câştigătoare a semifinalei Damir Dzumhur (Bosnia)/Filip Krajinovic (Serbia) - Jamie Cerretani (SUA)/Leander Paes (India).

Pentru român este a 52-a finală de dublu din carieră şi prima din 2018.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?