Adevărul despre TAROT pe care nimeni nu îl spune. Este cel mai mare secret al ghicitoarelor

 

Un adevărat depozit de credinţe vechi şi ritualuri, tarotul adună simboluri din astrologie, alchimie, religie şi filosofie. 



Cărţile de TAROT oglindesc destinul omului, de la inocenţa copilăriei, la încercările şi necazurile maturităţii, până la înţelepciunea bătrâneţii. Arcanele majore, cele mai des folosite în divinaţie, au semnificaţii ascunse, care îţi dezvăluie nu doar tainele viitorului, cât şi lucrurile neştiute din trecut.

NEBUNUL, o influenţă contradictorie
Nebunul deschide seria arcanelor majore şi, deloc întâmplător, este singura carte fără număr. El reprezintă hazardul şi aventura. Îmbrăcat în haine de circ, însoţit de un câine şi purtând în mână o floare, nebunul este prototipul aventurierului fără griji, plecat în lume fără un scop anume. Floarea este simbolul inocenţei, al naivităţii, dar şi al lipsei de decizie. Nebunul trădează o alegere greşită sau o influenţă negativă din partea cuiva care îţi încurcă planurile.

MAGICIANUL, sfatul înţelept
Este una din cele mai puternice arcane, pe care se regăsesc desenate toate simbolurile tarotului: infinitul, bagheta magică, cupa, monedele, sabia şi bâta. Magicianul e cartea acţiunii, a hotărârii şi a încrederii în sine. El foloseşte toate resursele pentru a-şi atinge scopurile, dar te avertizează că trebuie să acţionezi spre binele tuturor, altfel te pândesc necazurile.

PREOTEASA, echilibrul emoţional
Aşezată pe tron, luminată de Lună, are în preajma sa două flori şi doi stâlpi, simboluri ale înţelepciunii, iubirii şi dăruirii. Preoteasa aduce echilibru între raţiune şi simţire şi amplifică intuiţia. Ea te avertizează să nu iei nicio decizie fără să cunoşti foarte bine situaţia şi să nu te laşi condusă numai de sentimente.

ÎMPĂRĂTEASA, semn de belşug
Este creatoarea prin excelenţă, simbolul fertilităţii, al norocului şi al muncii rodnice. Coroana de stele este simbolul clarviziunii, iar scutul sub formă de inimă păzeşte dragostea. Împărăteasa înseamnă prosperitate şi căsnicie bună, dar poate fi şi semnul unei rivale geloase şi posesive.

ÎMPĂRATUL, forţa brută
Berbercul este semnul care domină arcana Împăratului. Este simbolul acţiunii, hotărârii şi al forţei. Autoritatea şi controlul asigură împlinirea dorinţelor. În alt sens, Împăratul te poate avertiza că o persoană puternică şi răuvoitoare îşi poate impune voinţa asupra ta, distrugând ceea ce vrei să construieşti.

MARELE PREOT, eliberare sau opresiune
Figura papală, sacră, înzestrată cu bunătate se pregăteşte să îţi ofere binecuvântarea. El îţi dă de înţeles că eşti protejată de un spirit bun şi că vei avea câştig de cauză. O altă interpretare a cărţii, în sens negativ, este legată de opresiune şi de obedienţa faţă de o figură autoritară.

ÎNDRĂGOSTIŢII, împreună, dar despărţiţi
Arcana îndrăgostiţilor are numeroase semnificaţii. Cei doi pot fi Adam şi Eva, care au descoperit Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului. Ei pot simboliza căsnicia, prietenia, dar şi o alegere greşită, care poate duce la despărţire.

CARUL, obstacolele din viitor
Cavalerul pornit la drum lung are nevoie de forţă şi de concentrare pentru a stăpânii caii. În calea ta, se vor ivi numeroase obstacole şi abateri, dar trebuie să fii hotărâtă să îţi urmezi visul. Vei avea parte de victorie, dar trebuie să munceşti mult pentru ea.

JUSTIŢIA, în favoarea sau defavoarea ta
Simbolul acestei cărţi este evident, ai nevoie de dreptate şi de echilibru, de cineva care să te susţină. În alt sens, trebuie să răspunzi pentru faptele tale şi să îţi asumi consecinţele.

EREMITUL, cunoaşterea înseamnă putere
Experienţa şi cunoaşterea te vor îndruma, sugerează Eremitul, omul din umbră care încearcă să îţi dea un sfat. Pe de altă parte, poate fi un avertisment că lipsa de maturitate te poate împinge pe un drum greşit.

ROATA NOROCULUI depinde de tine
Te aşteaptă o încercare grea, o situaţie cu mai multe ieşiri, o schimbare imprevizibilă. Totul depinde de tine, de ceea ce vrei şi de ceea ce eşti capabilă să realizezi. Şansele ca totul să se termine cu bine sunt mari, dar nu te baza pe noroc.

PUTEREA, încrederea de sine
O femeie slabă stăpâneşte un Leu. Trebuie să te arăţi curajoasă, să îţi învingi temerile şi să mergi înainte, orice ar fi. Ţine capul sus şi nu te da bătută. Dacă nu ai încredere în tine, neputinţa te va dărâma.

SPÂNZURATUL, o perspectivă nouă
În pofida numelui, simbolul acestei arcane nu implică deloc suferinţă şi moarte. În veacurile trecute purta un nume mult mai potrivit, şi anume „pendulul”. Spânzurat cu un picior de cruce, cu celălalt picior îndoit sub forma unui „4” întors, personajul pare să spună că „trebuie să stai strâmb, ca să judeci drept”. Deschide-ţi mintea, priveşte lucrurile din alt unghi şi vei găsi soluţia.

MOARTEA, un nou început
Lasă trecutul în urmă şi porneşte pe alt drum! Cartea cu numărul 13 poate însemna şi moartea fizică, dar şi încheierea unui ciclu, finalitatea unei situaţii. Este timpul să faci un pas dincolo de drumul pe care l-ai străbătut până acum.

CUMPĂTAREA, o soluţie de mijloc
Este momentul să cauţi o soluţie de compromis, să te bucuri de echilibru şi de armonie în relaţia cu cei din jur. Cumpătarea te mai îndeamnă să încetineşti pasul, să fii moderată şi să încerci să ierţi.

DIAVOLUL, pericolul din umbră
Arcana sugerează energie scăpată de sub control, haos, dezbinare, răzbunare.
Există însă şi o semnificaţie ascunsă. Diavolul poate fi umbra, faţa necunoscută a unui cunoscut, care te urmăreşte cu gânduri rele.

TURNUL, obstacol şi pierdere
Ceea ce ai construit se poate prăbuşi. Planurile pe care ţi le faci pot fi date peste cap de schimbări neaşteptate. Poate fi un eveniment tragic sau o pierdere, dar vei căpăta o experienţă preţioasă.

STEAUA, speranţa regăsită
Sub steaua călăuzitoare, o femeie toarnă apă pe pământ şi într-un iaz. Vei fi ajutată sau
vei găsi soluţia necesară să ieşi în câştig dintr-o situaţie incertă. Vei scăpa de obstacole vechi şi apa îţi va netezi drumul.

LUNA, lumina înşelătoare
Sub semnul Lunii, nimic nu este ceea ce pare. Ţi se ascund anumite lucruri, te aşteaptă o perioadă de incertitudine şi deziluzie. Ceea ce cauţi poate fi ascuns în întuneric.

SOARELE, bucuria simplă
Arcana înseamnă bucurie, împlinire, satisfacţie sau fericire în familie. Soarele veghează doi copii, care simbolizează lipsa de griji, dar şi superficialitatea.

JUDECATA DE APOI, suferinţă
Anunţă regrete, durere şi lacrimi. Poate fi vorba şi de probleme grave de sănătate. Este nevoie de iertare şi de căinţă pentru a te gândi din nou la viitor.

LUMEA, valorile trecătoare
Cartea poate însemna împlinirea, atât materială, cât şi spirituală. Se face dreptate şi eşti răsplătită de cei care te-au nedreptăţit sau iei parte la o împărţeală dreaptă. Înţelesul ascuns este legat de făţărnicie şi deşertăciunea care te ţin departe de adevăr.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?