Tăriceanu, scrisoare pentru toți liderii de partide din România

 

Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, a declarat la DC News că a lansat o scrisoare deschisă către șefii partidelor din România prin care spune că își dorește crearea unui grup politic românesc în Parlamentul European

"Voi face un apel către toate partidele politice pentru a înțelege că dincolo de disputele noastre partizane este mai important interesul național care trebuie să ne conducă la ideea unei Românii puternice capabile să-și apere interesele în viitorul Parlamentul European. De aceea, am redactat o scrisoare pe care astăzi o voi trimite tuturor liderilor partidelor politice. (...) Le propun ca după alegerile din 26 mai să reflectăm împreună asupra unor teme cum ar fi problema aderării la spațiul Schengen, problema MCV, creșterea fondurilor de coeziune etc", a zis C ălin Popescu Tăriceanu la DC News.                                                                                                                                                                                                                                                             Redăm integral textul scrisorii:                                     

„ROMÂNIA PUTERNICĂ ÎN EUROPA UNITĂ – AGENDĂ COMUNĂ PENTRU TOȚI ALEȘII ROMÂNI ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN

 

22 mai 2019

Ne aflăm la finalul campaniei electorale pentru alegerea reprezentanţilor noștri în Parlamentul European. După momentul final al votului, aş vrea să vorbim mai puţin despre rezultate şi procente şi mai mult despre ce vom face după. Cred că avem şansa unui nou proiect naţional: o Românie puternică într-o Europă unită.

În România postdecembristă am avut prea puţine proiecte naţionale. În fapt, doar două: aderarea la NATO în 2004 şi integrarea în Uniunea Europeană în 2007. Două proiecte esenţiale pentru români, două proiecte pe care avem datoria să le ducem până la capăt, lăsând rațiunea să triumfe în fața divergențelor de orice fel şi peste oricare interese în afara celui național.

Dragi colegi, vă invit, după alegerile pentru Parlamentul European, să ne așezăm la masă pentru a stabili un mod de cooperare în comisiile şi plenul Parlamentului European.

Vă invit să învățăm din greșelile trecutului și să încetăm să ne mai exportăm neînțelegerile și conflictele la Bruxelles sau la Strasbourg. Să încetăm să ne mai ponegrim țara în numele unor interese partizane mărunte ori doar pentru a da satisfacție grupurilor politice din care vom face parte. Istoria ne-a învățat că mult prea adesea neprietenii țării și-au atins scopurile atunci când au reuşit să stârnească între noi conflicte. A venit vremea să nu ne mai lăsăm dezbinați și să învățăm să luptăm împreună pentru poporul care ne alege pentru că, urmând povaţa marelui Ion I. C. Brătianu de acum un veac, „fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi”.

Vă lansez, aşadar, chemarea să stabilim împreună care vor fi prioritățile României în cei cinci ani de mandat al noului Parlament European și să ne conjugăm eforturile pentru îndeplinirea acelor obiective despre care vom cădea de acord că sunt nu numai prioritare, dar şi comune.

ALDE vă propune următoarele teme cu vocaţie consensuală, dar lista rămâne deschisă pentru propunerile tuturor partidelor gata să se angajeze în acest proiect comun pe care îndrăznesc să-l consider de anvergură naţională:

– admiterea României în spațiul Schengen;

– ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare;

– creșterea fondurilor de coeziune care să ne permită recuperarea decalajelor față de țările dezvoltate;

– refuzul condiţionării alocării fondurilor structurale în următorul exerciţiu bugetar de criterii ce pot fi interpretate subiectiv şi interesat, condiţionare ce nu corespunde literei şi spiritului tratatelor;

– obținerea pentru fermierii români de subvenții egale cu cei din țările vestice;

– blocarea tuturor iniţiativelor de tip protecţionist (cum este astăzi Pachetul pe Mobilitate 1) menite să îngrădească accesul întreprinzătorilor şi lucrătorilor români la piaţa unică europeană.

Vă propun, de asemenea, şi un mod de lucru inspirat din cel deja practicat de alte delegaţii naţionale. Toţi deputaţii europeni aleşi în România, indiferent de familia lor politică, se vor reuni periodic pentru a identifica acele teme de maximă relevanţă pentru economia şi societatea românească în vederea adoptării unei poziţii comune la votul în comisii sau în plen.

Stimați colegi, putem să dăm acestui acord numele „România Puternică” sau orice altă denumire pe care o vom stabili împreună și care să semnifice hotărârea noastră de a vorbi pe o singură voce atunci când interesele tuturor cetăţenilor români sunt în joc. Un astfel de acord poate și trebuie să netezească în cel mai scurt timp drumul României spre locul pe care îl merită în Europa.

Această inițiativă trebuie să fie una sinceră și unanimă. Cum nu este potrivit ca ea să devină apanajul sau instrumentul electoral al niciunui partid, vă propun ca noul organism proeuropean pe care sper că îl vom crea, Grupul pentru România Puternică, să fie condus prin rotație de fiecare partid ce va avea reprezentare în Parlamentul European.

Știu că avem interese electorale divergente și le vom avea mereu, așa cum este și firesc într-o democrație. Unanimitatea e străină regimurilor democratice. Cu excepția notabilă, totuși, a marilor interese ale țării. Există momente cruciale în care avem datoria să ne plasăm deasupra pozițiilor antagoniste. Pentru că, indiferent câte motive am avea să acţionăm mai degrabă separat decât împreună, știu că în orice partid am fi, ne iubim sincer țara și vrem cu toții să facem mai mult pentru ea.

Vă propun să ne unim fără întârziere şi fără ezitare eforturile pentru a aduce pe agenda viitorului Parlament European și a viitoarei Comisii Europene temele de interes pentru români. Oriunde s-ar afla ei.

Călin Popescu-Tăriceanu,

Președinte ALDE

București, 22 mai, 2019”



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Jack
22 May 22:55
Fuge peesul de sub picioare taricene ? Ar fi cea mai mare prostie ca liderii lartidelor din Romania sa dea curs unei astfel de propuneri. De ce ? Simplu! Antecedentele tale de tradator.
Răspunde
0 0
vlad
22 May 21:16
Tariceanu este urmatorul presedinte al Romaniei. Iohanis pute de dosare penale tinute la sertar de Kovesi & Co. ldea...este simpla, cine a picat, picat ramane, nu mai are cale de intors.
Răspunde
0 0
asgan
22 May 13:36
poate ca ar fi frumos din partea ta, taricene, sa iti stergi rahatul de la gura si sa respecti justitia in primul rand, daca chiar vrei schengen. in al doilea rand sa incetati cu minciunile, cu distribuirea banului public catre bugetari si cazuri sociale, sa terminati cu ordonantele de urgenta cat mai rapid si sa incepeti sa investiti in infrastructura, locuri de munca, scoli, spitale. #puiemsd
Răspunde
0 0
Citizen
22 May 13:32
Tariceanu presimte un dezastru iminent alaturi de PSD si vrea sa paraseasca corabia cat mai poate.
Răspunde
0 0
tudor vasile petru
22 May 13:14
In primul rand,politica dusa de coalitia de guvernare este impotriva UE.Prin atitudinea lor,ne indeparteaza de la UE.Si mai este un aspect esential - degeaba vrem noi ni ,, Schengen ,,,ridicarea mcv-ului,samd,pentru ca politica noastra este pe departea de cea europena(cel putin la ora actuala).Practic,ei nu vor hotii printren ei.Acesta este motivul.Infractorii sa stea in puscarii nu sa fie la conducerea tarii.
Răspunde
0 0
Gal
22 May 12:55
Face parte din CAMPANIEsi va ramane mereu la acel statut..
Răspunde
0 0
Groza
22 May 12:45
Umbla dupa reting.Inseamna ca sta prost.Sa il ajut::1.Retehnologizarea Portile de Fier,cu 240 de milioane,sarbii cu 80.2.Retehnologizare Calea Ferata Bucuresti-Constanta 240 de miloane de o firma austriaca,mita 20.3.Petro-Midia,biletelul roz.4.Campurila petrofiere din Libia,samd.Mai nou vrea sa se lipeasca de detinutii politici ,pentru reting.Mai numim: sterling,afacerea renault,afacerea ''banca comerciala'',afacerea Gojdu,afacerea
padurea baneasa,etc,etc.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?